Timpule, tu, Timpule, spune-mi! Îți place, Timpule, să-ți râzi de mine, să mă vezi strivită și aruncată prin colțurile tale precum păpușile dezmembrate de copii prea răi? Nu știu de unde acest vals fals pe care ne forțezi să facem piruete, draga Timpule, nu știu de unde sunt atât de deprimată să văd cum ne schimbi, nu știu de unde atâta tristețe să tot caut vina acestei schimbări, în loc să deschid porțile cetății în care m-ai transformat și să las Schimbarea să intre victorioasă!… [...]
N-aș fi putut imagina viața în stadiul de fetus, înglobată și închisă, exhaustiv haotică în întregimea ei de remușcări nenăscute și țipete iscate din nevoia vitală a unei guri de aer, în puritatea născută cu durere, în țipetele androginic îngemănate ale fătului și ale mamei, în celulele grupate după un neștiut tipar dublu elicoidal să înceapă să pulseze „bum-bum!… [...]
Nu-mi pot închipui câtă tristețe aș simți dacă n-aș avea pentru ce plânge, pentru ce râde, pentru ce ofta. Am văzut, am atins, am adulmecat, am ascultat, am păstrat totul și am înghesuit în rucsacul sufletului nenumărate amintiri, și, la rândul meu, am lăsat bucățele din mine pe oriunde am trecut, în orice urmă a pașilor mei, în sufletul fiecărei persoane la care am ținut.… [...]
Am tot lăsat să picure în trecut dimineți cu aromă de nu știu cine sunt și am uitat ce vreau să primesc. E o durere stânjenitoare să nu poți ghici lângă cine te trezești, să nu-ți poți citi propriile gânduri în pupilele irizate de somn ale celeilalte, să nu găsești pacea mortuară în îmbrățișarea ghemotocului din așternuturi.… [...]
