În negru este îmbrăcată,
Cu văl de crep pân-la pământ,
Și tristă și-ngenunchiată
Pe marginea unui mormânt…
Tu, cărui un popor se-nchină
Şi sta ‘naintea ta plecat,
O mult slăvită mea Regină,
‘Naintea cui ai genunchiat?
Tu, care din a Ta ‘nălţime
Supui o lume c-un cuvânt,
Durerea morţii cu cruzime
Plecat-a fruntea-Ţi la pământ…
Şi-n locul mantiei regale
Ţi-a pus un negru văl de doliu,
Şi-asupra bucuriei Tale
Un alb şi trist, etern linţoliu.… [...]
-Domnule, oricine ați fi, salvați-mă! Scăpați-mă de această persoană!
-O persoană atât de minunată?
-Un demon, domnule!… Spuneți că este o ființă minunată… Dimpotrivă, această persoană, pentru dumneavoastră va fi de azi înainte un dușman de temut… Dac-o veți reîntâlni, fugiți… Dacă soarta dumneavoastră vă va aduce vreodată în preajma ei, nu acceptați nimic din ce vă va oferi…
Temeți-vă de paharul de apă pe care vi-l va oferi, de fructul din care va mușca jumătate și vă va oferi cealaltă jumătate, de bijuteria pe care v-ar oferi-o, rugându-vă s-o acceptați!… [...]
Recunosc, uneori sunt terifiată de moarte. Din motive spirituale ori pur dictate de spiritul de conservare, nici eu nu știu prea sigur. Sigur știu doar că mă gândesc tot mai des la un subiect atât de nepotrivit tinerilor; uneori cu pace, admirație, resemnare și chiar cu un strop de curiozitate (fără nici o intenție suicidală, totuși!),… [...]
Am privit ieri pe geamul imaginației doi fluturi. M-am convins repede că visez, ciupindu-mă de mână. Îi vedeam aievea, prin pleoapele închise, și mai că aș fi întins mâna să-i ating, prin sticla imaginației. Nu se aseamănă, fluturii mei. Unul vine de departe, de pe câmpuri cu polen dulce, cu soare mângâietor pe fiecare din sutele de ochi, din păduri cu voci fermecate de frunze, de pe zefire cu aromă de libertate.… [...]
