rusoaica

Mai deunăzi, la deja celebrul meu job am mai fost gratulați cu o nouă sursă de privit colegii cu scântei de „hahaha” în ochi și zgrepțănat pisicesc de motocei jucăuși, așa – ca pentru clasa a patra :)
Deși avem firmă de pază care să ne asigure un „somn ușor, FNI-ul veghează!” – domnii de la departamentul Security (ah, Eminescule, fiecare pasăre mai piere pre limba ei?) au decis că fiecare departament al multicolorei noastre companii să primească o stație emisie-recepție, pentru a raporta repede și degrab’ orice neregulă sus-numiților agenți. Nu că pe coridoare s-ar auzi împușcături în miez de noapte ori am avea niscaiva „bloody russian spies” printre noi. Dar, așa, preventiv.
Ei, și-aici cade cortina și intră pe scenă menționatul și haclamathul „hahaha!”. Pam-pam-pam!! :D Respectivele stații sunt setate pe un canal FM pare-mi-se mie, destul de populat în ale eterului unde. Nu numai că se aud mereu „Postul 6, raportul! Chhhh! Postul 6, nu sunt probleme! Chhh! Recepționat, mersi! Chhh!” de la agenții noștri zeloși, dar pe același canal pare că întreaga zonă Titan, cu vecinii noștri Policolor și depoul de tramvaie la un loc, își transmit respectivele „Comunicați, vă rog!”. Și iese așa o salată delicioasă și amestecăcioasă de termeni tehnici specifici fiecărui grup, încât nu se mai înțelege nimic. Și dacă pui cap la cap fiecare transmisie, ies niște combinații mortal de hilare! :D
Noi, atât așteptam! De cum se aude pocnetul specific unei noi recepții, întregul departament ciulește urechile înspre obiectul născător de hohote și încep preparativele pentru fracturile de maxilare și stern sau eventualele intestine încurcate în plin proces de privare de aer prin ale râsului mijloace. Mai avem un pic și așezăm stația respectivă în mijlocul camerei, echidistant față de toată suflarea păgână, pe piedestal de marmură și pernă roșie de catifea cu ciucuri de aur, ca pe sfintele moaște. Poate chiar niște ofrande, ceva?
Numai ieri am aflat că unui nene i-a născut nevasta o fetiță, și deși el n-are să afle niciodată, tot departamentul a aplaudat sosirea noii vieți în această lume și i-au făcut urări de bun-venit ei și proaspetei mămici. Dar bancul cu „sânii” îl știați? Nici eu, până azi, și nici n-am să vi-l spun (sâc!). Avem și-un nene d-ăsta, care le are cu bancurile, și probabil dispune de mult timp liber. :))
Mie însă, îmi place la nebunie vocea unei anumite „Lili”, o tanti (de la Policolor cred, încă n-am aflat) și sâsâită, și rârâită, și cu un accent ușor „moldovinesc”, ce se ocupă cu un cântar. Și eu am așaaa…. o tentă de „sssss”, dar nu așa simpatic ca al ACEL „sss”! :) M-am îndrăgostit realmente de vocea ei, e așa simpăticuță când mai transmite câte-un „Domnu’ X, întoarci-ți-l, vă rog, înapoi, mai trebii dati jăs v’o trii suti di kili!” :)) :X
Mai că mă topesc când o aud, și-mi pare rău că nu vorbește mai des. Aș fi în stare s-o pun să-mi citească și Codul Penal, numai s-o aud rârâind-o „pi rusăștì!” (yes, cu rrr din ăla de „for madăr Rașia!”). Unde mai pui că are o voce subțirică și alintato-rugătoareo-copilăroasă! Ioi, Doamnè, aș lua-o acasă. Vocea! Că probabil posesoarea e măritată ;)) To whom it may concern, nu le poți avea pe toate în viață.
Minunat lucru această micuță stație. Pare că toată lumea e mai relaxată și mai puțin stresată. Și nici măcar pusă pe scandal din orice chițibuș nu mai e. Singurul dezavantaj pentru astfel de „nevinovate plăceri” e că omul n-are un buton „pornit/oprit” pentru râs. Și mai e și contagios, râsul ăsta. N-are să mai curgă multă apă pe Dunăre până ce vreun director va intra la noi și are să-și pună semne de întrebare pentru care motiv plecăm privirile și, cu fețele îmbujorate, ne abținem cu toate puterile de la a ne tăvăli pe jos de râs. Nici măcar politicos nu e! :)))

Șoapte...

comentarii

This entry was posted on sâmbătă, ianuarie 12th, 2013 at 8:00 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.