Pentru că și eu cochetez cu muzica, îmi este destul de dificil sa nu fiu critică până la Dumnezeu când vine vorba de „a cânta” și cântăreți. Nici natura mea perfecționistă nu-mi dă pace, n-am ce-i face… Mi-am exprimat deja părerea în legătură cu societatea românească din zilele noastre (adaug un surplus de tematică gotică, pentru condimentarea ideii) și despre refuzul meu de a accepta tot bulșitul ce ni se oferă drept „artă”. Mai ales muzicală. N-am să transform această postare într-o pledoarie pro sau contra muzicii contemporane românești, deși poate că ar trebui să trec și prin această Golgotă odată și o dată, măcar de dragul amorului propriu și al gustului amar din gură lăsat de piese extra-mega-super-hecta difuzate pe posturile muzicale românești, din categoria „Mai avem nevoie și de iarbă”, când trupe geniale precum Tiarra se zbat în anonimat.
Din categoria „melodii de (în)cântat suflet de rusoaică”, o a capella frumoasă, pe o melodie frumoasă, cu o voce (cred) frumoasă:
Șoapte...
Tags: acapella, Gone with the sin, gothic, HIM
