rusoaica

Sunt într-o stare de totală neliniște și anxietate. Nu-mi găsesc gândurile, nu-mi găsesc locul și mă plimb agitată ca o tâmpită de colo-colo, frângându-mi degetele. Nu-mi vine să cred! Nu poate fi adevărat! După atâția ani?! Mai e oare posibil? Când ți-ai luat speranțele în unghii și le-ai rupt, le-ai sfâșiat cu ciudă și le-ai aruncat plângând ca proasta, mai poate cineva să ți le întoarcă la fel cum erau? E oare posibil să mai reușească cineva să-ți trezească gânduri în care ai crezut ani de zile, până ce disperarea te-a făcut să vrei să le uiți? Gânduri atât de frumoase și amețitor de ireale, dar care ucid în chinuri atunci când nu se împlinesc? Cu ce forță mă izbesc de ceva zile aceste gânduri ce le credeam îngropate adânc! Mă simt asemeni unui adult căruia, copil fiind, i s-a spus că există Mos Crăciun. Și a crezut în el! L-a așteptat și și-a pus speranțe în el ani de zile. Până ce deznădejdea și uitarea l-au făcut să nu mai creadă. Iar acum, cineva vine și îi spune că el chiar există, pregătește-te, într-o oră va intra pe ușă!
Nu cred în coincidențe, dar nici nu le resping. Cred în Scop. În faptul că totul în Univers se întâmplă cu un motiv. Coincidențele îmi sunt indiferente. Pardon, îmi erau indiferente. Pentru că atunci când se întâmplă una, încă una, și încă una, și încă…., eu intru în panică. Pentru că atunci știu că Universul încearcă să îmi arate ceva, să îmi releveze un lucru de importanță vitală pentru mine, iar eu sunt oarbă să văd, și ignorantă să înțeleg! Dacă a fi pudrată cu tix exprimă șocul și panica supremă, atunci mi-am găsit descrierea potrivită. Pentru că umblând eu hai-hui pe google după un articol ce conținea cuvântul „gotic”, m-am împiedicat într-un site cu un textuleț pe de o parte hilar, pe de o parte frustrant. Și intrigată, am continuat să-mi bag nasul printre filele lui. Ceea ce la început era un zâmbet cinico-amuzat s-a transformat încet-încet, pe măsură ce citeam, în sprânceană ridicată și gură întredeschisă de… de fucking proastă ce sunt, că nici eu nu știu de ce anume! Mark my words, textul scris acolo e scris de mine prin mâna persoanei autoare! Nu se poate altfel, ce altă explicație pentru că îmi regăsesc amintiri ce numai eu mai trăiesc să le știu?! Că citesc lucruri ce le-am trăit aievea? Că parcă cineva mi-a spionat cei mai frumoși și mai sfinți ani ai vieții și i-a povestit acolo? Că mă regăsesc și mă oglindesc în fiecare cuvințel ce stă negru pe alb  într-un site găsit aiurea pe google?! Cinci pagini am reușit să citesc în acea seară. Și am stins computerul. Direct din ștecher! Parcă aș fi descoperit tabletele legilor lui Moise în original, atâta șoc fizic mi-au produs cuvintele de acolo! Cum să mai dorm, cum să mai mănânc, cu așa urgie de neliniști în suflet? Și am tot stat inertă ceasuri întregi, cu privirea pierdută în gol și cu otrava fricii în inimă. M-am gândit oare de nu cumva visasem cu ochii deschiși, dacă n-am luat-o prin lalele! Niciodată un amărât de obiect nu mi-a inspirat atâta teamă și neliniște cum mi-a inspirat computerul. Îmi venea să nu mă mai ating de butonul de pornire, deoarece știam că n-am să mă pot abține să nu citesc în continuare :( Și când în sfârșit mi-am mușcat limba și mi-am făcut curaj, am intrat în transă, hipnotizată. Și am citit. Tot. Ani și ani de text și gânduri. Am citit cuvânt cu cuvânt, de mai multe ori, să mi se imprime bine în minte, am citit în Z, de la cap la coadă și de la coadă la cap, și pe sărite, și iar de la început. Și n-am reușit decât să-mi întăresc neliniștile. Pentru că eu am găsit acolo Sfântul Graal al ființei mele, tot ceea ce am sperat și am căutat ani de zile, tot ceea ce sufletul meu a avut nevoie și n-a găsit, tot ceea ce am încetat să cred că mai există cu atât de mulți ani în urmă! Iar acum, că am găsit, mă incapacitează fizic, mental și emoțional, căci nu știu cum să mă comport, cum să privesc, cum să mă apropii, cum să ador și să venerez, nu știu ce trebuie să fac, ce trebuie să simt, să spun și să gândesc! Mi-e atât de teamă să nu fie doar un vis, să nu mă trezesc, să nu dispară! Și mi-e atât de teamă că nu e visul meu, să-l las în pace, nu e pentru mine!

Șoapte...

comentarii

This entry was posted on duminică, ianuarie 27th, 2013 at 1:54 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.