rusoaica

Mi se pare frumos să descoperi un om. Să stai să-l iei cu punct și de la capăt, fără prejudecăți și etichete. Să-l cucerești bucățică cu bucățică, să-l faci să se deschidă asemeni unei scoici ce-ți înmânează neprețuita-i perlă. Sunt sătulă de ambalaje și măști, tragicomedie văd mereu pe stradă. Sunt sătulă de coaja portocalei, când mie mi-e foame de mijlocul zemos. Puțini oameni aleg să-și mai ofere inocența sufletului. Poate au fost trădați și, ca apărare, aleg să se retragă în cochilia de melc. Trădarea e la modă azi, chiar și printre cei ce par să fie de încredere.
Mie mi-a plăcut de mică un cântecel: „Melc, melc…”. Puțini sunt melcii ce mai scot cornițele la cântecelul meu. Dar ei sunt cei de ținut aproape de inimă. Always!, cum cântam eu într-un cover.
Chiar și cu cei ce se deschid, uneori dai chix. Găsești lucruri care nu-ți plac, care te îngrozesc. Și e păcat. Ei sunt definitiv pierduți.
Sunt o nostalgică incurabilă și mereu mi-am spus că m-am născut cu 300 de ani prea devreme sau prea târziu. Prea devreme pentru că, dezgustată de lumea hulpavă, lașă și insensibilă, m-aș fi stabilit pe o planetă la ani lumina depărtare, în epoca în care călătoriile interstelare vor fi fost posibile. Sau aș fi explorat neobosită Galaxia, în căutare de noi specii, poate mai puțin viclene decât omul. Între stele, știu, mi-aș găsi pacea sufletului.
Prea târziu deoarece, deși barbară, epoca demult apusă a doamnelor cu corset și rochii fabuloase, a cavalerilor neînfricați, mi-e scumpă. Epocă presărată din plin cu pudoare, cu onoare și curaj. Epocă cu lucruri de nefăcut.
Am oroare de fete vulgare. Fete care înjură public. Care scuipă. Am oroare de băieții „de cartier”. Sau „de băieți”. Am oroare de o lume obsedată doar de sex, putere și bani. Și mi-e dor să văd un domn ce își scoate pălăria, îngenunchează și oferă o floare. Mi-e dor de adevăratul sens al cuvântului „lady”. Mi-e dor de cupluri de bătrânei ce au trăit o viață împreună și totuși se plimbă de mână.
Ah, Doamne, dă-mi putere să schimb o bucățică de lume! Dă-mi credință că nu e totul în van!

Șoapte...

comentarii

Tags: cavaleri, epoci, neadaptare, oameni, stele

This entry was posted on duminică, ianuarie 27th, 2013 at 7:57 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.