Wednesday, October 27, 2021 06:03

Să ne plimbăm noaptea…

Recunosc, am fost un pic ipocrită. Cum altfel să cataloghezi, cel puțin mediocru, actul de a prescrie pastile altora, pe care tu nu le iei, și nici măcar n-ai habar care este efectul lor cu adevărat? Scriam cândva, demult, cu ardoare despre dragoste, vorbind totuși, doar din imaginație, ba chiar – Sfinte Sisoe! – am tot îndemnat pe alții să aibă speranță și credință, când eu însămi le pierdusem într-un colț de debara prăfuită a sufletului meu. Care va să zică, am fost ipocrită, și totuși am continuat pe aceeași notă de vioară! Ei bine, da! Sunt ani de când continui mișcarea arcușului începută ieri, și dacă ieri nota a sunat fals și scârțâit, astăzi e lină, dulce și cristalină ca un lac. Astăzi vorbesc natural despre dragoste, fără doar și poate chimia sufletului și-a unit reactanții, iar eu zâmbesc, roșesc, mă bâlbâi și tremur ca o școlăriță. Sunt îndrăgostită astăzi, sunt cu capul în nori, fluturi în stomac și orice alte elemente constituente ale magiei de inimi.

Sunt mirată de tot ce e în jurul meu, ridic din sprânceană și mă minunez de toate de parcă m-aș fi născut ieri, de parcă aș vedea lumea cu alți ochi, diferiți față de ieri, de parcă și culorile ar fi mai.. colorate, mă mir de mine, cea nouă și încă necunoscută. Mă mir de ironia ce-ți oferă lucrul mult dorit exact în clipa și locul unde a fost menit, exact când ai încetat să mai speri, aproape când ai ajuns să nu-l mai dorești. Când țineai pumnii încleștati de mânie, revoltată pe oricine îți refuza Fructul Oprit. Mă mir de gândul de a cunoaște chiar persoana ce te înțelege perfect, deși ești o ciudată, persoana ce te face să exclami uimită și șocată din două în două fraze: „Și eu la fel!”, persoana ce te-a căutat și te-a așteptat la fel de îndelungat, măcar să te întrebe „unde ai fost până acum?”.

Minunată simțire, dragostea. Când ai săruta fiecare copac, și te-ai prinde cu fulgii de zăpadă în horă, și-ai putea ierta toate crimele lumii. Când inspiri zgomotos și apăsat, doar-doar ai mai domoli văpaia de sub stern. Unde-ați fost voi, durere, și mânie, și deznădejde? Când mi-ați trecut prin viață? Unde-au dispărut zilele cernite și fără de scop, ca un fum? Și ce ești tu, care mi te zbați cu înverșunare în piept, de unde ai venit, și cine ești tu? De unde dorul ăsta de buze, de degete, de piept, de ochi? De unde foamea asta de viață?

Am șoptit cândva, demult: Adio, tu, fantasmă închipuită prin așternuturi, adio, voi, șoapte de dragoste și dor rostite unei „ei” imaginare! Bun venit, iubito, cu zâmbet, și farmec, și mătase de vise! Avem o lume-ntreagă de împărtășit și-un balon de săpun doar al nostru! Bun venit, iubito!

Șoapte...

comentarii

Tags: ,

4 Responses to “Să ne plimbăm noaptea…”

  1. Vendretta spune:

    Se mai întâmplă să scrii despre dragoste din amintiri sau, mai interesant, din netrăiri sau confuzii. Dar ce poate fi mai frumos decât să scrii despre ea din focul prezentului (dacă nu te copleșește)? Voi ameți și eu urmărind zborul fluturașilor tăi! :)

    • rusoaica spune:

      pfoaaaaai,caaaaat de superb scris ‘voi ameti si eu urmarind zborul fluturasilor tai’!
      Insa, in loc sa ametesti astfel, as prefera sa te stiu ametita de altceva… sau altcineva ;)
      astept vesti minunate anul asta! :)))

  2. Vendretta spune:

    N-am scris eu superb, ești tu îndrăgostită!! :) Asta mă bucură nespus, sper să păstrezi această exaltare cel puțin două eternități și jumătate! Nu-ți face griji pentru mine, căci fiecare suflețel are timpul lui de împlinire.;)

Leave a Reply