Thursday, March 28, 2024 10:25

:) :(

Cu ochișorii ăștia doi (vezi foto profil) am trăit ceva adorabil în dimineața asta, la cel de-al doilea job al meu. Prin urmare, piesa de teatru într-un singur act, progresiv provocator de râs:

Actul 1

(prima zi de muncă pe anul în curs. O cameră slab iluminată, cea a Resurselor Umane. Colegul Bogdan, cu un evident „entuziasm” pe chip, ca de început de an, și cu niște mișcări lente de parcă ar fi pe moarte. Rusoaica, adică subsemnata, scanând coduri de bare și ștampilând de zor. O tânără domnișoară, venită la un interviu pentru angajare.)

Bogdan: – Ați adus un CV cu dumneavoastră?
Loredana: – Nuu, nu m-am gândit..adică, am uitat… (voce plângăreață, semnificând „n-o să se mai repete data viitoare! Jur pe roșu și pe ce mai vrei tu!”)
Bogdan: – Nu e nimic… O să vă dau eu unul, să îl completați.

(colegul îi înmânează CV-ul gol și îmi face semn că revine imediat. Apoi iese din cameră. Se mai aude doar „bip”-ul scanerului și pixul pe hârtie)

Loredana: – Uoooooofffff, nu mă puneți să motivez că nu știu să motivez, dacă nu știuuuu….
rusoaica: (ușor amuzată) – Ce scrie?
Loredana: – Păi, uite, mă întreabă de ce vreau să mă angajez îngrijitoare la gazon… Ce să scriu?! ( se simte o doză de disperare în vocea ei…)
rusoaica: (binevoitoare) – Păi, gândește-te un pic… De ce vrei postul ăsta?
Loredana: – Pentru că am nevoie de bani și pentru că îmi place. Da’ cum să scriu așa? Nu știu ce să scriu… De ce? Că.. nu știu. De-aia!
rusoaica: – Atunci, scrie chiar așa: că îmi place ceea ce fac. Nu candidezi pentru funcția de Director, să știi…
Loredana: (încă încurcată) – Și dacă nu mă angajează că scriu prostii?!
rusoaica: (slightly annoyed) – Scrie dom’le că îți place! Tu chiar crezi că stă cineva să citească? Nu ești prima care a venit să se angajeze aici…

(tăcere și zgomot de pix)

Loredana: – Gata! am scris… ( o cam apasă ceva…)
rusoaica: – Cum ai scris?
Loredana (cam cu juma’ de gură): – Am zis că îmi place meseria asta și că îmi place verdeața! (wide-wide grin)

(hohote de râs abia reținute, care nu se pot controla și nici nu se pot opri, dimpotrivă, par că izvorăsc șuvoi. Loredana privește siderată, cu ochii mari și umezi și cu o mutrișoară de „It wasn’t me, i swear!”)

Loredana: – De ce râdeți??!! Am scris prostiiiiiiiiii…….

(ia și mototolește foaia cu ciudă)

rusoaica (după ce își revine și-și șterge lacrimile din ochi): – Păi, dacă îți place verdeața, ia-ți o legătură de leuștean, nește salată ceva! Hihihi, hahaha!

(Loredana pune un bot de ar putea să măture cu el)

rusoaica: (oarecum serioasă): – Scuze, n-am putut să mă abțin! Uite, o foaie nouă, să nu vină colegul!

(cade cortina, din păcate roșie, peste dureri de stern și mațe încurcate de râs).

Șoapte...

comentarii

Leave a Reply