rusoaica

De ceva zile ne-am tot muncit noi creierașii să rememoram faptele și întâmplările ultimelor luni (și, eheeeeei, câte n-au mai fost!). Că nu ne iese, suntem gata să ne și jurăm că nu e vina noastră și să facem și cruce pe roșu. Fără degete încrucișate la spate. Ce vină avem noi că, rememorând (sau încercând aprioric cu bună credință să o facem) fermecate frumusețea amintirilor, o luăm uuuuușor-ușor pe arătura cea cu lalele? Înzăpezite, oarecum, în perioada asta a anului, dar cu siguranță lalele. Păi, tocmai de-aia facem bilanțuri de sfârșit de an începând cu prima săptămână a lui decembrie, să fim sigure că și terminăm înaintea anului în cauză.
Și zice așa:

• realizarea ‘a mai mare și mai trâmbițată de anul ăsta (și ce-mi place să mă mai laud cu ea, nevoie-mare! deși știu că nu-i frumos…) o socoatem noi convingerea unei persoane să renunțe la pufăitul ciubucului. Adică am dezbărat-o de fumat, mon cher! Și cu ce vaiete! Cu ce chiiiiinuri! Cu ce sudori și frisoane! Cu ce instincte gec-spintecătoare în preajma foștilor camarazi din fumul liniei întâi! Efortul însă, a meritat pe deplin. Și pentru cei ce umblă mereu cu scuza „nu pot să mă las!”, am lângă mine dovada vie că se înșeală. Punem și Pi-Eeeeees: respiră mai liber și mai curat, gustul dulciurilor e mai….. dulce ( :P ), și i-a șoptit ei o păsărică drăguță că nici a miros tare-acru-aspru de tabac nu mai miroase. Ea a simțit doar efectele pulmonaro-cardiace. Unde înainte și-ar fi dat sufletul și s-ar fi călcat pe limbă urcând scara unui etaj, acum s-ar putea lua la întrecere cu orice hamsterică-cel-viteaz ce învârte repede-repede-repede roata lui. Și înafara bujorilor n-ar părea prea afectată, mon cher! Mai punem la bulinuța asta (nu-s din aceeași căprărie, dar înrudite tot sunt): renunțatul la orice prostie de suc, ceai, energizant, băutură-cu-multe-E-uri, you-name-it. Și înlocuitul cu ceai. Nu liptonic sau alt soi ante-enumerat. Ceai-ceai, și cu ajutorul unei dragi prietene, a ceaiului parfumat. Dar asta e o altă pastilă. Și despre cafea n-am fi complet sincere dacă n-am mărturisi că mai scapă frâul din când în când, cam o dată pe lună, însă se trece cu vederea. Dar pe cât posibil, fuge de tentația asta ca Mamona de tămâie. Cafea fără țigară după un deceniu de fumat e total neobișnuit, și cum dorește să evite orice tentație…..
• o altă realizare (cu care nu e DE-LOC frumos să mă laud, dar o fac în speranța că poate și alții vor lua exemplu, sau vor fi măcar puși pe gânduri de ea) este IMPLICAREA EFECTIVĂ în ceea ce românii de obicei doar critică, bombăne, comentează cu mâinile în șolduri, dar aproape nici unul nu face nimic. Concret, să începem cu începutul. Ar fi trebuit să adaug sub-buline sau să fac fișic de pastile separat, dar… Prin urmare: promovarea talentelor noastre, de orice gen ar fi ele. Prin promovare înțelegând: ajutorarea financiară a gimnastei Camelia Anghel ce nu și-ar fi permis plata abonamentului la sala de sport, echipamentele sau accesoriile necesare, în condițiile în care la zece ani deține multiple titluri de CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ; ajutorarea unui grup de copii surdo-muți ce vor concerta (și fac pe această cale o invitație publică celor interesați de astfel de evenimente!) și vor dansa în data de 12 decembrie la Sala Palatului cu mica mea contribuție de a le asigura muzica și remixările melodiilor pe care își vor desfășura programul. Menționăm că acești copii talentați impresionează până la lacrimi prin talentul lor ce le transcede handicapul, o dovadă palpabilă fiind un binemeritat loc 2 într-un concurs internațional de profil, petrecut în 2011; promovarea – pe cât ne-a fost omenește posibil – a două talente înnăscute în încurcatele cărări ale show-biz-ului muzical românesc. Cum avem oarecari tangențe în această branșă, ne-am dori să auzim pe la radio mai mult astfel de voci, decât „Mai avem nevoie și de iarbă” sau alte scuturări de buric manelistice! Poate s-ar fi putut și mai mult în astfel de promovări, dar pentru un început, ceea ce am realizat în anul acesta ne mulțumește. Continuăm listuța noastră de implicări efective cu întrajutorarea semenilor noștri mai puțin norocoși, de orice factură ar fi această ajutorare. Și începem cu donarea de sânge. Recunosc cu rușine că n-am donat niciodată înainte de anul acesta. Și că anul acesta am donat de două ori, în condițiile în care am greutatea corporală a unei muște (a se citi scândură-skinny :)) ). Și că am reușit să mai convingem 3 persoane să ne însoțească și să ne urmeze exemplul; continuăm cu ajutorarea financiară a oamenilor străzii. NU, cel mai adesea nu sunt de acord cu acordarea de bani, care oricum se duc pe doze de heroină (în cazul adulților) ori în buzunarele boșilor (în cazul copiilor). Dar sunt FOARTE de acord cu oferirea unei mese calde (și astfel de oameni îți pot povesti niște povești de viață fabuloase, dacă ai răbdarea și interesul să stai să-i asculți povestind, în timp ce mănâncă, iar ochii le strălucesc că mai sunt oameni care se gândesc la ei. Iar sentimentul de a te ști cauza acelor luminițe din ochii lor nu l-ar putea cumpăra toate diamantele lumii!) sau măcar a unei vorbe bune! Încheiem cu anticipata dorință de a ne înrola în rândurile voluntarilor fundației Mereu Aproape și de a oferi de Crăciun un mic dar dulce (și nu numai) copiilor din Orfelinatul „Înger Alb”. Mi-aș dori ca măcar o mică parte din cei ce vor citi acest articol să-mi urmeze exemplul. Mi-aș fi atins astfel scopul. Sau măcar mi-aș dori să fi oferit o idee asupra căreia să se mediteze. Câștigurile spirituale sunt incomprehensibil de mari! Iar România n-ar mai fi atât de barbară și de Lumea a III-a, dacă în loc să comentați de pe margine, ați pune mâna să faceți. Nu ați schimba sensul de rotație al planetei de unii singuri. Dar împreună?…
• anul ăsta ne-am continuat activitatea sportivă, împotriva vârstei (LOL!). La început timide, ca după sărbători, apoi tot mai îndrăznețe și mai cutezătoare, spre cele mai înalte culmi ale…. Ups, asta era din altă poveste :D. Faptul că, momentan, activitatea sportivă ne-a fost curmată de accidentul muscular nu va reuși să ne pună pe tușă prea mult și nu va avea ca efect decât ambiționarea subsemnatei :)
• un deosebit câștig spiritual ne-a fost oferit în acest an prin noii prieteni dobândiți. Adică, Danonino, Vendretta și Kodama. Multe mulțumiri, ne-au cam fermecat sufletul în repetate rânduri și ne-au oferit energia de a putea oferi la rândul nostru celor care depind de umila noastră persoană. Și să nu-mi fie cu bănat, dar tare înclin să cred că asta este de fapt cea mai importantă bulinuță a acestei liste! :)
• câștig spiritual putem considera și faptul că ne-am acordat după ceva-mai-mulți ani timpul de a ne relaxa desenând. Că ne-am acordat timpul de a face muuuuulte alte lucruri, și de a renunța la fraza stupidă și leit-motivică „n-am îndeajuns timp să…”. Mulți omuleți și omulețe ne-au zâmbit cu drag, surprindere și încântare, primind în dar desene în creion realizate în timpul acordat de încăpățânarea de a înfrânge sintagma „nu am timp să…”
• Din partea neagră a acestei liste, pe sistem Schindler’s List, enumerăm cu deosebit regret ratarea unui important examen. Cauzele externe ce au condus la acest deznodământ sunt oarecum irelevante, ar fi trebuit să căutăm alternative. Dar, coborâm ochii în pământ, ne asumăm responsabilitatea pentru boacăna făcută și promitem solemn să remediem IN-TE-GRAL! Pierdem bătălia, nu și războiul!
• Tot pe lista neagră trecem și cititul cărților. Deși recunoaștem spășite că o perioadă (ne)sănătoasă de câțiva ani cititul nostru s-a rezumat la cărți tehnice și de specialitate strict a domeniului nostru de activitate, și admitem că anul acesta am reluat aceasta dragă și demult-uitată activitate, mai admitem că s-ar fi putut și mai bine. Și în spirit evoluționist literar și nu numai, promitem sine qua non că vom reglementa și acest subpunct în anul ce se apropie.
• încheiem partea de listă rezervată acestei zile cu o altă bulinuță negativă, de astă dată acordată de părinții mei. În special, draga de mama. Dar, cu toate părerile de rău, mama, e nevoie de mai mult decât de propria persoană pentru, și nu ajută când propria persoană e „stricată”…. Of, și eu mă străduiesc, jur că mă străduiesc!, dar ce vină am eu că totul merge pe dos și sunt prea ciudată pentru lumea asta? Știu că și anul trecut la fel am spus, dar poate că de data asta se va și realiza: poate că la anul, mămico!…

Va continua, de-a lungul lunii decembrie…

Șoapte...

comentarii

Tags: 2013, bilanț, buline, Camelia Anghel, Danonino, donare de sânge, evoluție, Fundația Mereu Aproape, Kodama, Orfelinatul Înger Alb, spiritualitate, Vendretta

This entry was posted on duminică, decembrie 8th, 2013 at 11:00 am and is filed under amintiri, omuleți. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.