rusoaica

Dacă într-o bună dimineață te trezești – spunea cândva cineva – și constați că ai ajuns aproape de treizeci și încă n-ai realizat nimic, înseamnă că ai pus-o de mămăliga. Puteam să-i dau crezare. Ea trecuse de treizeci și cinci și, după propriile ei cuvinte, nu realizase nimic. Nu sunt din cale-afară de vorbareață și de mult am observat că, dacă arunc eu vreun cuvințel, inseamna că o fac cu un scop didactic. Dar pe atunci eu aveai șaisprezece ani, iar timpul se scurgea încet ca un melc și eu eram sigură că până voi ajunge la 30 voi face cel puțin 10 albume de rock gotic si mă voi arunca cu ochii inchiși pe spate în marea de fani veniți la concerte – așa că era prea devreme să mă alarmez. Uneori aveam momente de luciditate crudă când îmi dădeam seama că visele mele in privința muzicii nu erau decat o pură fantezie, că anii trec ingrozitor de repede și își accelerează constant viteza cu care iși schimbă numele din “viitor” în “trecut”, iar eu îi întampin pe fiecare în parte cu mâinile goale. Îmi amintesc de aceste lucruri in clipa aceasta, deoarece ajung și eu curând la treizeci de ani și deoarece încă foarte de curând mă mai trezeam încă în aceeași cameră unde am locuit cândva cu acea cineva. La prima vedere, totul arată că am cam pus-o de mămăligă, că au trecut o gramada de ani fara nici un folos vizibil și că nu există nici o garanție că lucrurile se vor schimba de acum încolo. Singura mea acțiune serioasă se află și acum în stadiul de proiect, ceva mai exact, un proiect aproape rebutat, căruia uneori cred ca i-a venit timpul să-l arunc în cămara cu lucruri netrebuincioase. Dar pentru ca sunt o optimistă și pentru că Luna care s-a furișat printre crengile fantomatice învăluie întreaga cameră în argint, gândul la cei treizeci de ani ce vor bate curând la ușă nu mă deprimă chiar total. A fi optimistă uneori este la fel de periculos ca a nu simți durerea. Ce e mai plăcut decât faptul de a nu simți durerea? Doar că asta înseamnă să ratezi semnalul de alarmă ce precede boala. Uneori mă apucă și pe mine nervii, mă pomenesc și eu cuprinsă de alarmă că sunt în întârziere, că sunt pe punctul de a pierde trenul, deși nu știu exact despre ce tren e vorba, încotro mă va duce el sau dacă pot mitui nașul să merg blat. Dar aceste minute sunt rare. În general, nu știu dacă din cauză că sunt o tipă sangvinică sau poate din alt motiv, dar am sentimentul că merg pe drumul meu și că acest drum a fost în prealabil trasat, deci nu mi se poate întâmpla nimic, e vorba de o porțiune de drum care într-un fel sau altul trebuie parcurs, căci, din moment ce ai pornit pe un drum nu-ți poți face iluzii că vei străbate numai locuri frumoase, cu copaci infloriți, livezi si izvorașe, ci va trebui să intri și în noroaie, în nisipuri mișcătoare, să te spele ploile și să te aperi de câinii răi. Fără câinii răi nu se poate, totul ar fi pustiu.
Nu stiu cât anume din viață mi-am petrecut citind sau scriind, dar știu că ăsta nu e timp pierdut, căci de fiecare data am citit tot ce mi-a căzut în mâna, fără nici cea mai mica intenție de a mă autoinstrui. La început citeam toate cărțile din scoarță-n scoarță, inclusiv pe cele proaste. Fie că erau Sandra Brown sau noțiuni avansate de astrofizică. Nici măcar la vârsta nebuniilor, când mă simțeam atrasă de jocuri mai mult sau mai puțin copilărești, n-am abandonat cititul. Și am tot înaintat în convingerea mea conform căreia cu cât citesti mai mult cu atât mai neștiutoare și mai prostuță ești. Pentru că la fiecare răspuns aflat, răsar trei întrebari noi. Ferice de cei cu mintea odihnita..

Și dacă într-o dimineață te trezești – gândea cândva cineva – și constați că neadaptații sunt cei adaptați, că nebunii sunt cei sănătoși iar educația este o holeră exclusă din societate, că adevărul a devenit minciună și minciuna adevar?

Șoapte...

comentarii

Tags: decădere, postare fără nume, trenul personal

This entry was posted on joi, ianuarie 3rd, 2013 at 12:54 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.