rusoaica

• fiecare an are pentru mine 3 săptămâni de-a dreptul și de-a stângul triste. Și se întâmplă să pasc pe câmpia asta de tristețe exact în perioada asta a anului. Deci, să-mi fie cu iertăciune dacă n-am să acord la fel de multă atenție/iubire/energie/zâmbete/îmbrățișări/gânduri bune/you-name-it, ca până acum.
• mi-ar prinde bine să mai merg cu picioarele goale prin iarbă, cum făceam la țară, la bunici, când eram mică. La început, tresărind de înțepătura fiecărei pietricele. La sfârșit de vară, cu tălpile capabile să meargă pe cuie de fachir.
• mi-aș dori să trăiesc mai mult în anul acesta. Mai mult și mai intens. Jumătății de rusoaică moartă, inertă: go away, exclamat la final.
• adaug pe „tudu” lista de 2013: să nu mai judec o carte după titlu. Cetesc ceva fain de câteva săptămâni, în drumul cu metroul. Mulțumesc de recomandare, dra. Sara! :) Deși mă așteptam la ceva plictisitor, deja am liste întregi de citate…
• cât mă lasă rece oamenii care, deși aud perfect ceea ce ai de spus, întreabă de fiecare dată, cu seninătate: „Ce?” („Poftim?”, nu „Ce?”!). Cu variația de a întreba tu un lucru, de cele mai multe ori incomod, și de a întreba „Ce?” doar pentru a avea timp să pregătească răspunsul în  timp ce tu repeți întrebarea. Eu doream răspunsul sincer și instant, nu cel premeditat! Din aceeași categorie, întrebarea „la ce te gândești?” pusă de un milion de ori, de preferință la intervale de maxim 3-5 minute.
• de făcut curat prin hârtiuțele personale. De rupt și aruncat lucruri pentru că de-acum eu nu mai sunt în ele și în semnificația lor
• să-mi deschid mai mult antenuțele spre oamenii pe care-i întâlnesc, chiar și 5 minute într-o viață întreagă!
• o chem, o chem, dar nu îndeajuns de șoptit ca să mă audă, încă… Te chem..
• nicicând nu se apropie mai mult doua suflete decât într-o îmbrățișare languroasă, cu trimitere la Greta Garbo. Propriu și figurat. Abia aștept ziua aia cu „free hugs”. Cred că o să trec prin zonă de vreo zece ori! :))
• mi-e tare, tare dor de plimbările mele nocturne de iarna și vara trecute, în parcul din Brăila. Mă simt ca un bastard ce și-a abandonat iubita. Cui mai împarte el răcoare și miros de tei? Cine-i mai calcă acum străzile pustii, la 3 noaptea? Cui mai cântă mierlele și bufnițele? I’m so sorry, dearest! :(
• aș mai vrea să mă întorc 5 minute în copilărie, când făceam grămezi uriașe din frunze de plop și mă tăvăleam prin ele. Ah, inconfundabil miros! Îngerească plăcere să privești cerul întinsă pe un astfel de iatac.
• deși sună a sacrilegiu, aș da o portocală pentru o lămâie, mâncată așa cum știu eu. Adică, să rămână numai coaja. Și fără zahăr. Scuze cititorilor pentru eventualii dinți strepeziți. Pentru voi am ceai din coaja lămâiei. Cu zahăr. De-li-cios!
• ce ar fi dacă oamenii ar avea la dispoziție în viață doar un număr limitat de cuvinte? „Warning! You have only three words left!”. Ar fi mai înțelepți? Ar asculta mai mult pe cei din jur? Choose wisely those three words and throw them in the cruel world! Personal, eu aș avea nevoie să-mi rămână doar două. Și aș tăcea până la momentul potrivit. To whom it may concern…
• mi-au dat lacrimile și iar mi s-a pus gogoloiul ăla mare și imposibil de înghițit în gât când pe o alee de bloc o fată a alergat în întâmpinarea iubitului ei și i-a sărit de gât ca o înecată pe un colac de salvare, iar când s-a desprins din îmbrățișare, el i-a mângâiat obrazul cu o mână, iar cu cealalta a strâns degetele apăsate pe piept, în dreptul inimii. Speechless… Man, do I have to find somebody to love! Yes, dear Freddie, we’re in the same pot…
• „Poftim restul, copilu’!” Iar am fost catalogată incorect la secția 18 ani… :)
• dimineață, o domnișorică a citit discret din cartea mea, deși mai încet decât mine. M-am și așteptat să îmi spună pe un ton firesc: „Nu da pagina, mai am un pic!”. Fapt generator de privit-cu-coada-ochiului în rusoaică. Și de bucurie, pe pagini de carte mumoasă. Dacă nu cumva aplecarea ei spre mine era doar din motiv de oră matinală, somnolență și hipocafeină sanguină, that is… Ah, și legănat de metrou…
• Și tot de metrou-related, am parte de vreo două luni de două personaje constante. Un nene cerșetor fără picioare din stația de la Unirii, când aștept metroul spre Dristor. Ce are o voință, mamma-mia! Un semi-exemplu de viață! Al doilea personaj e, de fapt, o personajă :P Tot o domnișoară, elegantă tare, care urcă la o stație după mine și care, la fel, citește în metrou. Cărți interesante, din unele titluri „ginite” pe furiș. Ea se așează constant în vagonul din capăt, ultimul scaun, peron dreapta. Eu mă așez constant în vagonul din capăt, ultimul scaun, peron stânga. Îmi face bine și îmi dă o stare de confort spiritual, doar să o știu acolo,  în fața mea, citind ca și mine. În fiecare dimineață, „avem întâlnire” :) Făcut greșeala săptămâna trecută și luat metroul de 6:15. No reading-mate there. De-atunci, rusoaica așteaptă numai metroul de 6:25, punct. Generator de confort spiritual pentru restul zilei :P (off-topic, pastiluța asta e uriașă, să nu-mi stea în gât…)
• mi-am garnisit tableta cu: Notre Dame de Paris, The Band Perry, This Mortal Coil și o melodie de la Natasha Bedingfield. Soră de nume, dacă ai ști că o rusoaică te ascultă obsesivo-compulsiv pe repeat, te-ai speria și te-ai lăsa de meserie. But I can’t help it, it keeps running through my head! „Take me away, a secret place, a sweet escape, take me away! Take me away, to better days, take me away, a hiding place!…” If iu nău uăr’a’miin!
• am menționat plimbări mână în mână și sărutat de degete? I miss them, too…

Șoapte...

comentarii

Tags: februarie, pastile

This entry was posted on sâmbătă, februarie 2nd, 2013 at 5:23 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.