De când a început noul an, am o lene teribilă. Nu mă mai simt atrasă de nimic. O fi din cauza faptului că a venit sfârșitul lumii, a trecut sfârșitul lumii, eu tot aici sunt, dezamagită nevoie mare. Și pe deasupra, m-am lăsat și de fumat de două zile. Am nervii întinși la maxim, nu suport pe nimeni și nimic pe lângă mine, deși înăuntru sunt calmă. Pisoiul meu vagabond știe. Și mi se cuibărește în poală când mi-i lumea mai draga. Ștrengarul! Știe că-l iubesc. Și stie că atunci când am plictis la fileu, îmi place să fac liste. De orice gen. Pastile sau liniuțe egale și drepte, corecte una față de alta, aliniate frumos pe partea stângă. El vine, și toarce, și toarceeeee, de mi se tremură bulinele și liniuțele perfecte. El nu iubește perfecțiunea, imi urăște liniuțele echidistante, echidimensionate, echi-de-toate. Și, plictisit, mai aruncă un ochi pe bulinele mele, să vadă de e sau nu de acord cu ce e scris acolo. Azi nu i-au plăcut melcii (eat this, rusoaico!):
- Am oroare de melci. De fapt, greșit spus. Oroare de a călca pe melci. Merg, merg, și aud sub talpă „cranț!” Îngheț! Parcă paralizez, și un fior mi se înfige până în inima inimii. Închid ochii încet și nu îndrăznesc să mă uit în jos. Știu că e un melc, și ziua aia nu mai sunt om. Nu mă mai pot gândi la altceva decât la melcul pierit fără de vină sub talpa mea.
- Iubesc iarna și sunt o persoană „winter” style. Dar acum nu mă mai încântă. Și mi-e dor de o zi gotică, așa, ca pe pătrățica sufletului meu. Cu o dimineață cețoasă și cu ploaie pe străzi. Iubesc parcul sub ploaie. Poate pentru că e pustiu. Abia acum realizez, ce frumoase sunt străzile pustii!
- Am nevoie să îmi fac un/o nou/ă prieten/ă. Am nevoie să re-înoiesc o prietenie.
- Mi-e ciudă! Când eu și tata suntem departe, ne sunăm și vorbim ore întregi. Când împărțim aceeași cameră mai mult de trei zile consecutiv, trebuie să ne certăm. Asta inseamnă mai degrabă „să mă certe!”. Are tata un stil de a te scoate vinovat din orice. Și de a face un subiect de comentat din orice. Și comentează, și tot comentează, și comentează, până ce mă enervez teribil și nu mă pot stăpâni, cu atât mai mult cu cât înclin să cred că nu are dreptate în argumentele lui! Tata îmi lasă uneori impresia că se joacă. Exact cum enervezi și asmuți un cățelandru, pentru a-l învăța să muște. Însă, dacă el se joacă, eu pentru tot restul zilei sunt tristă și abătută. Azi, mi-am ieșit atât de tare din fire încât am rostit pentru prima dată în viață – de față cu parinții mei – un cuvânt vulgar. Acum m-am calmat, și nimic nu mă mai poate atinge. Dar mi-e inima plină de regret și de rușine pentru acel cuvânt. O, Doamne, vreau să dau timpul înapoi!!
- Mi-am descoperit o nouă plăcere: recitirea sms-urilor vechi. Cum la servici am timp free no-limits, mă pun și citesc SMS-uri vechi. Scrise bine. Pentru că eu filtrez încă de la sosire ce mesaje mi se par mie mai speciale și care nu. Și le păstrez sau le șterg. Ce frumos e să recitești mesaje scrise frumos și cu gânduri frumoase! ^-^ Saaaaau! Citești mesajul și încerci să îți amintești ce ai răspuns. Sau ce ai scris, ca să primești un astfel de răspuns. Știu, am luat-o razna…
- mi-am satisfăcut luna asta toate poftele. Nu, nu fiți vulgari, nu chiar în sensul de toate poftele. Toate poftele culinare. Legate de portocale, fructele mele fave of all times! Dă-mi o portocală, și m-am îndrăgostit jumătate de tine! Eh, luna asta m-am îndrăgostit jumate de mulți oameni!
- Am văzut pe internet o linguriță de argint cu tente gotice/romantice. I must have it!!! Mine! Mine! MINE!!! MY…. PRRRRRECIOUSSSSSS…..!!
Gata. Mi-am luat porția de pastile colorate și liniuțe echidistante și echi-tremurate pe motiv de pisoi. Dar de gândul trist și de rusinea acelui cuvânt tot n-am scăpat. Offf!
Șoapte...
Tags: buline, liste, melci, pastile, pisoi, portocale, strada pustie
Dacă-ți dă cineva o portocală, share!
Dificil, dificil, dacă e vorba de portocale. Sau, ma rog, nu oricui. În rest, sheruiesc si ce nu-mi apartine, daca e cazul. :)
:))