Monday, April 29, 2024 10:44

„Ești femeie?!”

Observ că prin ale noastre plaiuri mioritice, cu ciobănași tâmpiți care se lasă omorâți cu mâinile încrucișate în piept, diversitatea lingvistică e de invidiat. Chiar se spune că româna e ‘a mai dulce limbă de pe pământ și cum că ar fi dificilă de învățat. La început a fost Cuvântul. „Fiat Lux!” a zis Atotputernicul. „Lua-te-ar dracu’” a zis românul. Și cu părere de rău (și fără referiri mai mult sau mai puțin directe la sensul propriu al cuvântului), observ că ciobănismul e ereditar și malign pe la noi. Ciobanul de secol 21 are, pe lângă alte „calități”, darul vocabularului bogat. Și mai e născut și poet. Fatală combinație!
Să fii bărbat și să fii un pic mai „moale” sau să îndrăznești să îți afișezi mai viu și mai elocvent trăirile și sentimentele, vei fi întrebat: „Mă, ia zi mă, hă, hă, ești femeie?!”. Sau, „Parc-ai fi femeie!”. Există chiar și varianta prescurtată, a unui vocativ discriminant: „Femeie!”. Eu, oricât mi-aș stoarce creierașul, mi-e peste putință să înțeleg. Care va să zică, a fi femeie e un lucru decadent, inferior, de nedorit, sau cum? Enlighten me, sir, femeia se află undeva pe la sfârșitul lanțului trofic, printre protozoare și amibe? Nu cred că poate exista un cuvânt care să exprime mai mult misoginism, prostie, discriminare și orgoliu de doi bani.
„Morții mă-tii!”, Altă cugetare adâncă pe meleagurile astea. Oare de altceva nu au găsit să se lege? Nici în groapă nu mai au loc de ei? „Despre morți numai de bine”, mai era o vorbă românească ce pare să dispară în ceață. Nu e nimic, încă niște decenii să mai treacă, și-ai să-ți iei și tu porția, six feet under. Mai mult sau mai puțin. Pentru că nu pricep de ce toate înjurăturile sunt cu și despre femei. Și apropo, sunt patru „i” în „morții mă-tii”, FOLOSEȘTE-I!
Ceva-ceva cu organe sexuale, cavități bucale și ascendenți materni, cum spune amica mea Atena. De ce oare trebuie să fie întotdeauna de mame? Când mamele ar trebui considerate niște zeițe, ele au aprins miracolul vieții noi, ele au îngrijit și s-au sacrificat pentru a crește o nouă entitate a speciei! Mamele, aproape fără excepție, sunt cele mai duioase lucruri de pe pământ! De ce să le trântești în noroi în modul ăsta?! Uiți oare că și tu ai o mamă, domnule hârlete care bagi și scoți cu atâta ușurință? Și cum îți permiți, măcar cunoști persoana aia pe care o penetrezi verbal atât de banal de parcă te-ai uita la ceas? Știi tu ce gândește, ce a făcut, ce simte, cum și-a trăit viața? Nici n-am să mă mai strofoc să aduc în subiect faptul că actul sexual, de orice gen ar fi el, e ceva cam-cam normal în zilele noastre, nu motiv de jignire pentru omul peșterii de pe aici. Oricum n-are să înțeleagă. Pentru el, sexul oral – de buna seamă făcut de femeie, doar nu v-ați închipuit altceva, Doamne ferește! – e o formă de supremă înjosire! Uite de-aia, atunci când vine vorba de acest subiect, eu recunosc cu zâmbetul pe buze și chiar și cu mândrie că am oferit sex oral. Asta pentru că nu sunt încuiată la minte, pentru că mi se pare ceva firesc și pentru că ador minele de oripilare, groază și scârbă ce apar pe chipurile celor ce mă aud făcând această afirmație. Ba chiar mi s-a spus că „n-am să mai mănânc din aceeași farfurie” cu acea persoană. De parcă eu aș împărți un act atât de intim și personal cum e mâncatul, cu orice descreierat/ă cu mentalitate de Cro-Magnon. Să mai spun de dublul impact ce îl ofer când mai sunt întrebată „Da’ de ce ți-ai pus pierce în limbă? Cu ce te ajută?”? Mai bine lasă :)
Păcat că a înjura, și a înjura în mod birjăresc, a devenit ceva comun și banal. Înjură și mucosul căruia încă îi dorm hormonii în el cu bale la gură. El, totuși, bagă. Are cu ce!
Sunt prea dezgustată și dezamăgită de amploarea fenomenului. Unul din motivele pentru care n-am să-mi omor limba predicând în stânga și-n dreapta argumentele de mai sus. Ar fi futil (sic!). Dar să nu existe semne de întrebare atunci când vei înjura astfel în preajma mea și vei fi jumătate descalificat în ochii mei.

Șoapte...

comentarii

Tags: , ,

9 Responses to “„Ești femeie?!””

  1. Lizzie spune:

    Ma bucur nespus de mult ca te-am cunoscut si ca inca suntem prietene. Este o onoare. Ai un talent care merge la infinit si Pamantul intreg o sa-ti cada la picioare intr-o zi.

    • rusoaica spune:

      Oh, colega, mă măgulești! Aceeași încântare și onoare să te fi cunoscut. Și-mi pare rău că ești departe… mi-ai mai fi colorat viața, cum o făceai cu muuulți, mulți ani în urmă! Mersi pentru complimente, ești o scumpă!

  2. fzones spune:

    Un articol superb, ca de altfel tot ceea ce scrii. Sincere felicitari

    • rusoaica spune:

      ei, nici chiar TOT ceea ce scriu, mă intimidez de la atâtea complimente. :) Mi-ar fi plăcut mai degrabă să nu am acest subiect de dezvoltat. Mulțumesc! Primul comentariu pe aici, nu? Te mai aștept!

  3. Amina spune:

    Asa, rusi, fa`ne dreptate! :-)) Jos cu ciobanii! Si ai uitat sa le zici ca „ma-ta” are cratima! :-D

  4. fzones spune:

    Da, este primul comentariu pe blogul tau. Cu siguranta o sa mai trec pe aici. Imi place sa-l citesc seara dupa ce vin de la serviciu. Ma relaxeaza.

Leave a Reply