Aș putea să diluez strălucirea din privire,
Să ascund surâsul în pumnii rușinați,
Să las dramele lumii să-și dezgolească umărul
Și să-i răpească frunții dorul de visat.
Aș putea să fug la marginea căutărilor,
Să simt parfumul mării în noiembrie,
Să învelesc inima în șapte valuri
Și s-o ghidez, sceptică, înainte.
Aș putea să mă scufund în cea mai lungă noapte;
Din trup și suflet să păstrez doar o aripă,
Din crezuri să scriu o formulă matematică,
Din așteptări să fac rațiune finită.
Aș putea fugi oriunde:
La marginea valului,
Pe muchia șansei
Sau a timpului,
Însă nu m-aș putea ascunde
De strălucirea ce-mi vestește infinitul.
Poezie cu care eu rezonez, compusă de Andreea.
Șoapte...
Tags: frânturi de gânduri, poezie, sensuri, Vendretta
Iți mulțumesc încă o dată!
Cea mai mare multumire pe care mi-o poti oferi este sa continui sa scrii astfel de versuri. :)
Unde ai fooost?
Eh, cu mici-mari probleme, pe ici, pe colo… Parca nici sa scriu nu mi-a venit cu atatea pe cap. Dar, ma voi revansa. Promit!
Foarte, foarte frumoasa poezia, imi place mult de tot. Sper sa mai faci. Am vazut ca si in articolele precedente mai sunt puse cateva versuri foarte placute.
De fapt, poezia nu e scrisă de mine :) Cu toate astea, mulțumesc! :D