rusoaica

• Am devenit iar autocompletă și dispensabilă restului lumii. Ciudată tare treaba asta cu îndrăgosteala, când simți că ești iar întreagă și că nimic rău nu te mai poate ajunge. Mi-am șters trei sferturi din prietenii din lista de mess, facebook, skype, you name it. Persoane de care habar nu am cine sunt ori ce treabă avem în comun, sau măcar cum Jupiter mi-au aterizat în listă. Nu că nu aș fi avut pe creier acest pitic mai de dinainte. Mi se pare frustrant și enervant când cineva mă mai adaugă în lista de prieteni, iar mai apoi nu are AB-SO-LUT nici o tangență ori interacțiune cu mine. Hello, stranger, măcar un „Bună, sunt cutărică, și te-am adăugat pentru că [insert motive here]” tras de păr, știi, mi se pare de bun simț, în definitiv, you rushed into me… Oricum, din franturile de listă rămase după acest prim filtru, nu știu dacă 1% chiar au treabă cu mine, sau dacă le pasă cu adevărat de mine, sau orice! Niciodată nu am fost fană a prieteniilor de complezență, a pupaturilor în vânt, pe lângă obraji, sau a formalităților politicoase. Și, prin urmare, care-i the big point, până la urmă? E un fel de competiție națională, cine are mai mulți prieteni în listă, sau cum? Sau e doar minciuna de a ne simți super mega extra hecta populari și înconjurați de prieteni? M-a cam râcâit pe suflet să văd cum prietenii care ar veni în miez de noapte dacă i-aș chema se pot număra pe degetele unei mâini, chiar și a uneia ușor invalide. Și, zău, chiar sunt o ființă prietenoasă, și caut necontenit ființe cu care să simt că rezonez, și ca putem vorbi multe, și că putem construi și mai multe. Unde se tot duc, Doamne, oamenii ăștia buni, de se tot împuținează? Oamenii care știu să te ia de mână și să te îmbrățișeze cald când ești pe margine de prăpastie, chiar fără să le explici ce și cum! Oamenii care te apucă zdravăn de umeri și te scutură energic când vrei să trimiți totul la naiba, oamenii care sunt delicați și joviali, și nu-ți fac teoria chibritului când exact asta-ți mai lipsește, nici nu-ți subliniază constant, cu trei linii roșii, toate greșelile care le faci, nici nu încearcă să te facă „mai bună” ori să te aducă pe calea cea dreaptă, când nimeni nu le-a cerut asta, și ei înșiși sunt mai păcătoși decât păcatul. Oameni care mai știu să zâmbească din inimă, care să știe să ierte și sã te sune ei când tu ești proastă și faci pe inabordabila. Oameni care ar veni și din Lumea Drepților, dacă i-ai incanta…
• Ei bine, doamnelor, domnilor, domnișoarelor și domnișorilor cititori de rusoaică, vă foarte mulțumesc! Astăzi, blogul meu a primit Google Page Rank 1. Nu pare mult, pe o scală de la 0 la 10, însă chiar e mult! Pentru cei ce nu se pricep la minunății tehnice, un site care are un Page Rank 0 e practic inexistent. Nici măcar nu apare în Google Search. Și ca să ajungi să ți se acorde primul nivel în Page Rank, trebuie ca site-ul tău să aibă cel puțin un an vechime, să nu fi fost niciodată blocat, să nu fie listat pe nici o lista neagră de activități malicioase, să aibă zilnic cel puțin câteva zeci de vizitatori, să aibă doar conținut original, să aibă un sitemap bine pus la punct și actualizat, alte site-uri cu Page Rank mare să conțină legături spre site-ul tău, etc, etc! Un șir lung de astfel de cerințe, și-ți cam ies peri albi până ajungi să primești primul punct în Google Page Rank. Și ce înseamnă chestia asta, atunci când îl primești? Înseamnă că atunci când cineva va căuta cuvântul cheie care are legătură cu site-ul tău, Google va afișa un link în lista de rezultate cu mult mai aproape de începutul listei. Concret, dacă la o căutare pe Google de săptămâna trecută după cuvântul cheie „rusoaica” site-ul meu era listat în pagina a 5-a de rezultate, astăzi, după ce am primit primul punct în Page Rank, site-ul meu e listat pe prima pagină, al nouălea rezultat. Pretty big improvement, ain’t it? Să nu mai vorbim de faptul că asta e similar cu un vot de încredere din partea Google, ceea ce nu e lucru de nimic. Pentru cei doritori să afle Page Rank-ul unui site web, o pot face aici. Cei ce doresc să afle mai multe despre sistemul de notare Google Page Rank, o pot face aici. Mulțumesc încă o dată tuturor cititorilor mei, fără ei nu aș fi realizat acest pas!
• Vine zăpada. Și deși eu iubesc iarna, și e anotimpul meu favorit, acum mă calcă pe nervi. Dacă n-a nins de Crăciun și de Sărbători, care mai e scopul acum? Vreau ghioceii, mai repede! Bat și din picior dacă e nevoie! Nu de alta, dar cum eu am cam înverzit sufletește în ultimele zile, parcă mi-aș dori și în jurul meu triluri de păsărele, și fluturi, și iarbă, și flori…
• Azi am donat pentru a treia oară sânge. Adicătelea, nu eram eu destul de amețită, acum mai sunt turmentată și de carența de sânge. Daaaar, promit să nu fac pe vampiroaica și să nu mă iau de oameni noaptea, pe stradă. Lăsând gluma la o parte, eu sunt îngrozită. Nu am obiceiul de a vorbi despre lucrurile cotidiene, tocmai pentru a nu pica în pasa televiziunilor, care fac circ mediatic pe orice subiect mai kboom câteva zile, de dragul audienței, iar mai apoi totul este uitat. Dar astăzi chiar aș vrea să strig, și să las nervii liberi, pentru că ceea ce se petrece în această scumpă țărișoară chiar este strigător la cer! Mă refer, evident, la accidentul aviatic petrecut în Apuseni, la bâlbele autorităților incompetente și pline de incompetenți ajunși pe funcții înalte prin șpăgi și nepotisme, și care se roagă să nu se întâmple nimic, pentru că ei sunt afoni și habar nu au ce e de făcut când se petrece un lucru de natura celor pentru care ar fi trebuit să fie instruiți, și care – atunci când chiar se întâmplă o tragedie – sunt în stare să spună doar că regretă că astfel de lucruri s-au petrecut în timpul mandatelor lor. Păi, cum dracu’? Știu și eu că ar fi plăcut să ai o funcție din care doar iei bani, pentru că nimic nu se întâmplă! Știu și eu că e nașpa când ceva chiar se întâmplă și nu se  mai poate băga sub covor! Știu și eu că e și mai nașpa când mor oameni, oameni tineri, oameni valoroși, oameni care se duceau să ajute alți oameni! Sunt șocată să aud că se bate monedă pe faptul că Raed Arafat nu era în țară. Păi, bine, măi, oameni buni, dacă Arafat nu e în țară, se termină medicina pe meleagurile astea? Omul ăla (care e mai român decât mulți români, fie spus în treacăt) chiar e un supraom? Trebuie să vă facă el treaba vouă?! Sunt șocată de serviciile române de informații, care aveau posibilitatea să activeze sistemele de localizare ale victimelor, și să îi găsească astfel, dar n-au făcut-o pentru că nu aveau mandat… Băi, voi sunteți cretini?! Când oameni mor, voi vă împiedicați în hârtii? Mandat îți trebuie când percheziționezi, când arestezi, când întreprinzi acțiuni pe care persoana vizată nu le-ar accepta de bună voie! Voi căutați mandate, iar rezidenta Aurelia Ion se stingea cu lacrimi înghețate pe obraz. Să vă fie rușine și conștiința neadormită!

Șoapte...

comentarii

Tags: buline, iarna, pastile

This entry was posted on sâmbătă, ianuarie 25th, 2014 at 9:10 pm and is filed under omuleți. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.