Thursday, July 25, 2024 13:45

Dimineata gotica

Dimineți cu ceață, crepusculare, și tot ce mi-ar putea sufletul
iubi, și parcă o cărare de petale albe de nea, și-aș vrea… și
parcă n-aș mai vrea!… Starea aceea de neliniște, când știi că
totul e în ordine, că nu are ce să fie greșit, ce să meargă prost, ce
să ți se întâmple, și totuși te agiți de parcă lumea ar urma să
se sfârșească în aceeași zi, când cerebral îți repeți că totul e
rutinic și cotidian, dar te plimbi de colo-colo, fără un loc de
liniște…
I linger in the doorway
Of alarm clock screaming
Monsters calling my name,
și nu știu cine sunt acești monștrii măcar, să le cunosc vocile, să
le simt intențiile, să le fug din cale și să le scap teafără printre
gheare, și să mă trezesc din coșmarul în care picioarele-mi sunt
prinse în clisă, și nu le pot mișca, și-aș vrea să fug, să mă
târăsc, să respir, să mă zbat, să țip! Și să mă pot uita împrejur, să-
mi văd coșmarul gol de orice monștri, și să-mi înfig unghiile-n
palmă până la sânge de panică și groază, să mi se scurgă picături
roșii pe degete, pe unghii, pe fulgii de zăpadă ai clisei ce-mi ține
captive picioarele, să simt cum bum-bum-ul inimii se mai diminuează,
iar sângele nu mai țiuie-n urechi cu aceeași presiune smintită!
Let me stay
Where the wind will whisper to me
și șoaptele lui să fie de ură sălbatică, de furie, de durere și
disperare a fiecărei persoane pe care am trădat-o, jignit-o,
îngenunchiat-o vreodată! Să-mi revăd viața cinematic prin fața
pupilelor și să mă întreb dacă am murit, dacă ĂSTA e momentul
ultimei suflări, dacă ASTA e viața ce am trăit-o, dacă inima-mi mai
bate și buzele nu-s încă purpurii, dacă mi-am atins rolul în această
lume, dacă am avut vreun rol, dacă cineva a observat că am fost
cândva, dacă mi-am căpătat iertarea celor cu șoapte de ură
sălbatică, de furie, de durere și de disperare, dacă ochii EI vor fi
plâns după fericirea tristă a neființei mele!
Where the raindrops, as they’re falling, tell a story…
Și eu să le ascult pe toate, și să le cunosc pe fiecare în parte
după numele ei. Și-n atmosfera unor gânduri de negândit, pe care
n-ar fi trebuit să le am, de dragul și de amintirea ta…
In my field of paper flowers
And candy clouds of lullaby
, pentru că lumea mea e veșnic înzăpezită și doar că ninge cu
gănduri și speranțe de îndrăgostită… Lumea mea înzăpezită, cu flori
albe, de gheață, cu iubiri interzise și nefirești peste care
megalomanic trec nori uriași de vată de zahăr, și lacrimile triste
ce pică din ei sunt dulci de speranțe și de uitare a ochilor ce le-
au plâns, și de însăși minciuna de a le fi plâns!
I lie inside myself for hours
And watch my purple sky fly over me…
I know well what lies beyound my sleeping refuge
The nightmare I built my own world to escape…
într-o nouă robie, cu mult mai gravă, cea a dragostei
neîmpărtășite, libertatea de-a nu avea nimic, eliberarea din nimic
spre vid, renașterea din cenușă în focurile infernului ce n-au
puterea să topească zăpezile ce mă-npresoară, dar care frig
vulcanic sufletul cu note de pian, și mă provoacă să merg mai
valsat, deși valsul ar avea nevoie de încă o EA, și să zâmbesc,
chiar fără motiv…
Swallowed up in the sound of my screaming
Cannot cease for the fear of silent nights…
ce mă zdrobește la fiecare asfințit, și țiuitul lugubru al
pereților de casă goală, pustie, e înlocuit doar de șoapte de ură
sălbatică, de furie, de durere și disperare ale vântului din visele
mele cu picioare înglodate în clisa zăpezii, din care trebuie să te
zbați, să fugi, să te ferești și să te aperi de ceva, nu știi ce,
orice, și să-ți ridici pieptul ud de sudoare în miez de noapte, să
înspiri violent, eliberată de teroarea propriului coșmar,
așteptând izbăvirea somnului cel veșnic, cel în care coșmarul e
veșnic și de neoprit, cel din care te trezești doar într-un nou
coșmar, cel în care viața ți se perindă prin fața ochilor și te
paralizează de frica nebună a întrebării „ACESTA e momentul?!”
Oh, how I long for the deep sleep dreaming
The goddess of imaginary light…
Zeiță sunt EU, acum, încă sunt, încă respir, încă lumina e
imaginară, încă mai am puterea și conștiința de a ști că respir,
de a ști că nu peste mult timp, totul va fi sfârșit, totul va fi iluzie,
totul va fi gheață, totul va fi neființă, în lumea de umbre a altor
nesfârșite rânduri de umbre și sperietori de ciori, înfipte negre
și zdrențărite de vânturi cu șoapte de ură în câmpii cu flori de
fulgi de nea și nori de vată de zahăr, ce plâng minciuna de a fi
plâns vreodată!
If you need to leave the world you live in
Lay your head down and stay a while…
Though you may not remember dreaming –
am fost, sau nu? visez, sau poate m-ai trezit?

Șoapte...

comentarii

Tags: ,

Leave a Reply