Thursday, March 28, 2024 21:22

Sindromul psihopatului book-fetish

Kodama* e fată silitoare. Citește mult, enorm de mult, citește acasă, în metrou, la muncă ori în parc, citește răsturnată pe burtă, lipită cu spatele de vreun copac ori cu picioarele întinse pe perete. Ar citi și-n somn, dacă pleoapele nu s-ar încăpățâna să coboare cu de la ele putere. Minunată taină cititul ăsta, cu infinitele lui cărări pe care poți alege să zburzi ori să moțăi meditativ.

Chiar vara trecută, citind o carte răstălmăcitoare a sensurilor vieții – Calea Zen, s-a gândit ce genial ar fi să lase un mesaj între filele cărții pentru viitorii cititori, poate se vor întâlni și se vor cunoaște, și vor bârfi pe aceleași gusturi – oameni cu interese și viziuni comune. Zis și făcut. A stat ea scărpinându-se cu creionul în barbă și a compus o minunăție de mesaj pentru EI, cei de „out there”, un fel de mesaj pentru o eventuală întâlnire de gradul III. Și-a așteptat, zile, săptămâni, luni, a tot așteptat cum nici radiotelescoapele de pe Arecibo nu așteaptă vreun semn de viață inteligentă. Într-un final, s-a resemnat. Clar, ori nimeni nu mai citește în zilele noastre, ori cartea aleasă n-a fost cea mai bună inspirație. Sau poate o fi Calea Zen un pic prea spinoasă de urmat?

Ieri, ca în oricare altă zi, Kodama călătorea cu tramvaiul. Citind ca de obicei, într-o binemeritată saună RATB. Aproape gratis. Majoritatea oamenilor din jur o privesc cu sprâncene ridicate și cu fețe îngrozite ori oripilate. Cine naiba mai e atât de decăzut încât să citească, în zilele noastre? Mulți ciocăneau discret în lemn și-și făceau cruci. Însă, printre toți oamenii normali, Kodama observă cu coada ochiului o ființă ce se tot clătina în rezonanță cu legănatul tramvaiului. Și care, culmea, se tot chiora pe deasupra ei să descifreze literele tremurate din cărțulie. Și pentru că simțea cum iritarea crește în ea odată cu aplecarea ființei spre umărul ei, pentru că simțea cum răbdarea se evaporă asemeni vaporilor de alcool expirați de respectiva persoană, BUM! Închise cartea cu patos și-o privi fix, pe sub sprâncenele încruntate.

534929_147114718828883_1256762393_n

Seara, ca să scape de iritarea produsă de respectiva persoană, hotărî să converseze un pic pe mess cu noua ei amică, rusoaica. Nu se cunoșteau decât virtual, dar aveau pasiuni comune și le cam făcea plăcere să trăncăne despre aproape orice. Și spune rusoaica:

– Fată, fii atentă. Era azi o căldură de mă topeam ca înghețata la soare. Și zic, hai să beau o bere, la naiba, doar nu în fiecare zi e 3 august! Și-apoi, urc în tramvai, să plec acasă. Nu orice tramvai, am eu un tramvai special, că am găsit de mult într-o carte de Zen o invitație de întâlneală în tramvaiul ăsta, numai că nu scria și data când are loc invitația. În tramvai, văd o carte deschisă, și mă pun să citesc. Și, fir-ar el să fie de tramvai, așa se legăna cu mine, de nu bangheam nimic, zău așa.

– Ia te uită, zise Kodama sidefată. Azi era o persoană și în tramvaiul meu de se tot holba în cartea mea!

– Ce nesimțiți! Oricum, deci, citeam și eu ca tot omul într-o carte, și nu prea vedeam, și deși aveam o durere groaznică de cap și de spate, a tot trebuit să mă cocoșez, să privesc mai de aproape, când, ce să vezi…

– E, asta chiar e extraordinar! Și ființa care era în spatele meu azi, mai avea un pic și mi se cocoța în brațe, să mă folosească pe post de scaun. Că cică nu vedea să citească! Auzi, tu!..

– Doamne ferește de asemenea persoane! Da, fată, și când să mă așez și eu mai bine, să termin de citit pagina, TROSC! Mi-a închis cartea în nas!

– Ceeee?! Ia stai așa! În ce carte spuneai tu că ai găsit invitație să…..?

– Cuum!? Ia stai un pic! Cu ce tramvai spuneai tu că ai…..?

 

*Kodama & rusoaica sunt amice bune, se cunosc doar virtual (momentan) și vorbesc pe mess în mod constant, despre aproape orice. Și râd mult, enorm de mult. Întâmplarea de mai sus e doar un pamflet, un motiv în plus de a râde cu gura până la urechi. Deci, Kodama, să îți spun deseară prin ce parc sau tramvai mă poartă Calea Zen. Să ne sincronizăm un pic! :))

Șoapte...

comentarii

Tags: , , ,

2 Responses to “Sindromul psihopatului book-fetish”

  1. Vendretta spune:

    Mai avem ceva în comun ;) Am vrut de tare multe ori să pun mesaje în cărți, însă mi-a fost frică să nu verifice bibliotecara și să mă fac de râs. Voiam să las bilețele pozitive și în fosta cameră de cămin, dar n-am mai avut timp.

    • rusoaica spune:

      :))) dar nu era nici o problema! de le gasea, spuneai ca si tu le-ai gasit la randul tau, puse de altcineva ;)
      Eu am niste ani mai multi de cand nu am mai lasat mesaje in carti, noua mea pasiune e sa tot notez idei pe marginea filelor, ceea ce nu e chiar o idee buna, dar.. :)

Leave a Reply