Cei ce mă cunosc știu că îmi place Eminescu. Nu pentru că e poetul național, nu pentru că toată lumea ce se dorește cultă răspunde cu acest poet la întrebări legate de preferințe literare, nu pentru că e obligatoriu în programa școlară. Mărturisesc, iubesc la fel de mult omul Eminovici cât iubesc gândul lui nins pe foi albe, mi-aș fi dorit cu toată inima să îl fi cunoscut personal, mă simt foarte apropiată de viziunea lui despre romantism, lume și iubire, de sensibilitatea și inocența sufletului său. Departe de mine gândul de a mă pune pe același soclu cu acest Titan, nu aș fi vrednică nici să îngenunchez înaintea-i! Doar mă regăsesc prin furtuna cuvintelor de geniu, mă aflu pe mine printre rânduri – fir de praf într-un ocean de stele.
Acesta este micul meu tribut pentru cel ce mi-a surprins o lacrimă alunecând fără veste pe obraz în vreme ce-i citeam acest poem, pentru cel ce mi-a făcut pieptul să suspine cu tremur, pentru cel ce mi-a înghețat cuvintele în bătaia pulsului de pe gât și în zbuciumul mut de pe buze. Domnului Eminescu.
Șoapte...
Tags: Luceafarul, Luceafarul, Mihai Eminescu
