Scriu din trenul ăsta rău, care mă duce înapoi spre un București devenit deodată insuportabil și tare, tare nesuferit! M-am mirat mereu cum trenurile pot fi dragi când te duc spre locuri dragi, cunoscute, uitate, visate îndelung, și cum pot deveni uricioase deodată, atunci când te duc departe de cei iubiți sau de locuri iubite. La fel cum m-am mirat mereu de timpul ăsta ciudățel și îmbufnat, plin de toane și mofturi; și-adică, ia să-mi dai socoteală și să-mi spui mătăluță, de ce treci atât de leeeeent, ca un melc moș ce-și târâie bastonul, în clipele nesuferite? Și de ce o iei la goană ca un carusel scăpat de sub control, taman când ți-e lumea mai dragă? Ciudată lege ai mai inventat, stimabile Einstein, cu relativitatea asta a ta! La fel ca celălalt stimabil cu mărul, de-a dat legea aia că nu mai e voie să zbori de capul tău, că cică gravitația… Mă rog, proastă lege, dar să revenim la trenurile noastre. N-am mai fost în Timișoara până acum, cu toate că auzisem că e un oraș superb. De martiri și revoluționari. Noroc cu neștiutele astea de căi (neferate) ale Domnului. Te duc pe unde nici gândul nu te-ar fi dus vreodată. Eu m-am îndrăgostit până peste urechi de o ardeleancă pitică și adorabilă, timișoreancă, nu foarte revoluționară ea, de felul ei… Ciudat și internetul ăsta, cum „connecting people” el! „Brăileancă ți-a trebuit ție, nu găseai prietenă pe altcineva care să nu fie de la o mie de kilometri depărtare!” Ăsta e comentariul mamei ei. No, zi „merci!”, totuși, că-s de pe bătrânul continent, tanti! ;-) Mda, m-am ardelenit și eu timp de vreo 4 zile, monșer! Băi, să trăiască nenea ăla de-o întemeiat Timișoara asta, fain oraș, jos pălăria, n-am ce zice! Curat, îngrijit, și cu spirit artistic de bun gust. Să mai spun de droaia de clădiri vechi de mai mult de un secol ce împânzesc întreaga urbe? Capăt de linie, m-am simțit vrăjită în inima mea gotică! Aș locui într-un oraș ca ăsta!
Zilele astea m-am plimbat, am admirat, m-am entuziasmat, am (și m-am lăsat) îmbrățișat(ă), și alte activități de plutit pe-un norișor. Evident, zilele cât ești entuziasmată trec ca un fum… Și te trezești, oricât ai încerca să nu, în dimineața aia cu noduri în gât, când știi că trebuie să pleci. Să revii cu picioarele pe pământ și să pleci. Mie nu-mi plac despărțirile lungi, plângăcioase, care te epuizează și îți trec lame prin suflet. Prefer ca lamele să lovească scurt, scrââști, și gata. Make it sharp, make it quick, make it fast.
Ziua mea de astăzi, cu nod în gât, s-a transformat în cea mai fericită zi a vieții mele. Și cum să nu ți se răstoarne cea mai tristă zi evăr, când ești întrebată cu toată dezinvoltura, surpriza și condescendența: „Nu te supăra… vrei să fii my best friend?”. Wait! Say WHAT?! Derulează un pic.. atât! Play din nou! „Nu te supăra… vrei să fii my best friend?”
Urmează onomatopee și sunete pre-articulate, pupile mărite, bâțâit de degete și toate cele, plus minte încețoșată, bonus. Din același motiv de minte încețoșată nu-mi prea amintesc ce răspuns am bâiguit. Cert este că acum am tresărit, surprinsă de faptul de a mă juca involuntar cu jumatatea de inimioara din palma!
Șoapte...
Tags: dragoste, jocuri cu oameni, Timisoara
Am asteptat aceasta postare cu sufletul la gura ! Stiam ca va veni ,iar acum m-am deleitat cu minunatul tau fel de a descrie lumea care te inconjoara.Felicitari inca o data si sper din tot sufletul sa fiti fericiti pana la adanci batraneti.Va iubesc „de mor,d’acolo din corasooooon!! ” :))
păi, câte surioare am eu, să simtă de dinainte ce și cum? :) Mulțumesc de laaaaaudă, mulțumim de urăăăăăăări, și dorim aceleași întregii lumi! (Am să mă fac că nu observ bucata ta de manea, nu degeaba a identificat Akismet comentariul tău ca fiind spam =))) )
Hahaha ,good one mate ,good one !!
yeaaaah! :D
Felicitări încă o dată! Să sfidați toate legile fizicii cu iubirea voastră! :)
mulțumim! Mulțumim tare mult! :-D
well, you know me.. i burn on the altar of love until everything is consumed ;-)
Thanks ! Si da, orasul merita vizitat :)
cu placere, draguto!