Thursday, March 28, 2024 17:40

Primavera

Azi îmi vine tot mai greu să-mi imaginez cum arătau zorii vieții mele. Căci viața nu mai are aceleași împrejurimi. Pe unde erau râsete, acum pălesc zâmbete; pe unde inima clocotea de sânge și sentimente, acum mai trec apatic doar sistole și diastole; din îmbrățișări mai ard doar amintiri.
Dar am avut cândva o zi cu buchet de flori sosite de dimineață pe aripile unui răvaș ce glăsuia candid: „Când ieși din casă devreme, ai noroc. Și poate primești și-o sărutare! I.” Am avut zile când ne legănam picioarele în gol, șezând alături și mâncând plăcintă de mere. Din când în când primeam câte un ghiont. Și de ridicam sprâncenele a surprindere, ea doar mă îngâna și ciripea râzând de mirarea mea ca o mierlă scăpată din colivie.
Beția zorilor vieții! Ah, ani tineri și fragezi! Aripile fluturilor încă mai tremură! Ah! Oricine ați fi voi, vă mai aduceți aminte? N-ați mers prin păduri și mărăcini, dând crengile la o parte pentru a feri capul fermecător care vine în urma voastră? N-ați alunecat râzând pe o pantă udă de ploaie, cu o femeie iubită care striga ținându-vă de mână: „ah, cizmele mele noi-nouțe, în ce hal au ajuns!”? Mi-nu-nat!
În labirintul acela de dragoste, îndrăzneală, rușine și pudoare, unde se leagă și se dezleagă atâtea poezii de viață, eu am rătăcit și am fugit multă vreme de femeia iubită, dar în așa fel încât s-o întâlnesc mereu. E un fel de a-i ocoli pe alții care seamănă cu a-i căuta. Și a-i striga pe nume. Ați chemat vreodată femeia iubită doar pentru a-i rosti numele? V-ați înfiorat cândva la auzul propriului nume, ce capătă nuanțe atât de diferite în glasul ei? Numele șoptit în rostogoliri prin lanuri de trifoi sau codița-șoricelului, ce poate fi mai tulburător? „Tu, îmi spunea ea adesea, când închideam ochii de înfiorare, tu faci mereu pe grozava!” Și sărutul devenea o chemare adâncă la viață, ce făcea să răsară, din orice, mângâiere și lumină. A fost odată o zână mare și frumoasă care a făcut lanurile de trifoi anume pentru îndrăgostiți…
Am avut nopți de tulburare sfântă. Ce altă Schimbare la Față, mai mare decât iubirea?  Ce rugăminți mai fierbinți decât jurămintele de „pentru totdeauna!”? Care credință mai oarbă decât sufletul pus în palma celeilalte? Erau nopți de politeism nebun, când ne transformam una pe alta în zeițe și ne jertfeam una prin alta. Cine ar fi crezut atunci că are să se isprăvească vreodată?

…„Roses are red,
Violets are blue,
I have a phone
Rusoaica never texts me! :(”

Fluturii încă zburătăcesc din aripi de satin, mierlele încă țes mătase de triluri. Peisajul e același. Viața și împrejurimile ei sunt altele…

Șoapte...

comentarii

Tags: , ,

2 Responses to “Primavera”

  1. sfinx spune:

    congrats e de 10 a

Leave a Reply