Pe vremea când eram încă tânără de tot :P și extrem de timidă și naivă în gânduri și-n simțiri, puteam fi lesne confundată cu o statuie ambulantă, cu capacități vocale. Chip de marmură, pe care nimeni n-ar fi putut citi nimic (excludem the queen of my heart – mama, I’m piece of her body, so she feels what I feel and vice-versa). Ceea ce pentru alții ar fi însemnat hohote de plânset sfâșietor și găleți de lacrimi aspersate ritmic, la mine s-ar fi tradus într-o ușoară îmbujorare. Cel mult! Parcă mi-era rușine și de mine însămi, și mi s-ar fi părut atât de NOT lady-like… Nu e de mirare că dacă oferi lumii sloiuri de gheață, vei fi la rândul tău tratată cu sulfat de sictir! Generator de mega introvertire. Et voila! Cercul vicios complet!
Persoanele ca mine au doar o singură răspântie în față, doar două drumuri la dispoziție. To be, or not to be. 0 sau 1, că tot sunt programatoare. Adică, fie te scufunzi de mână cu Titanicul, cu Jack și cu Rose, și ești bună dusă, sau cineva îți va oferi un șut de ajutor în partea cărnoasă și te va face să te deschizi. Însă jocul de-a deschisul e periculos. Cel ce-ți proiectează bombeul în posterior îți oferă doar energia cinetică a impulsului. Depinde doar de tine dacă vei sări masa sau casa. Cea care a fost timidă și-a cunoscut doar viața confiată a lumii ei interioare are cele mai mari șanse ca atunci când i se va oferi impulsul de a se deschide, să se deschidă prea mult. Să sidefeze chipuri și să șocheze printr-un comportament exagerat de… exagerat.
Eu am avut noroc. Cea care, strict metaforic scriind, mi-a oferit șutul în fund, a avut binevoința și răbdarea de a și parcurge drumul deschiderii alături de mine. Ce dar incredibil de pur e timpul personal, oferit altcuiva. Ore, și zile, și luni, și ani, oferiți. Trăiți pentru altcineva. Să ajuți o persoană să VADĂ un răsărit cu adevărat. Să SIMTĂ picăturile de ploaie.Să AUDĂ bătăile inimii. Să CREADĂ în oameni!
Am avut profesoară fabuloasă. Nu e de mirare că rusoaica se miră noapte de noapte cât de frumoase sunt stelele, cu toate că le-a mai văzut de mii de ori! Nu-i de mirare că ascultă un om vorbind cu fascinația de a avea în față ultimul specimen al rasei umane! Și nu e de mirare că sufletul ei are aripi o săptămână întreagă datorită unui singur zâmbet sau a unei singure îmbrățișări!
La fel ca și trecerea dinspre copilărie spre maturitate, n-am perceput fizic deschiderea. Doar m-am (auto)surprins în diverse clipe de luciditate cu schimbările produse în mine.
Prin vara trecută, am făcut o vizită în Galați. Moment de întâlneală și bârfă cu Iulia și Laura (am spus cât de fascinanți îmi sunt oamenii care vorbesc, și cât iubesc să îi ascult? Da? Mă rog…). Care bârfă a fost atât de captivantă pentru rusoaica noastră încât a uitat și de timp, și de spațiu. Și de ultimul maxi-taxi spre Brăila. Ups! Și, oameni buni, NU ERA PRIMA DATĂ când se întâmpla asta! Russian lady, ești incurabilă! Amica mea Iulia propune să mergem într-un club de rock, să petrecem noaptea până la primul tren de dimineață. Cool! Muzică faină, oameni și oamene din specia mea. Și muuuuultă vorbărie cu Iulia. Plus beri. Câteva. Ei bine, și când era discuția mai aprinsă, o tipă care trecea pe acolo și se cunoștea cu a mea amică vine și se așează la masa noastră, să o întrebe de sănătate. Iar când termină, dă să se ridice și îmi aruncă o privire scurtă. Privire care imediat se transformă în holbare. Pot să jur că privirea ei semăna cu privirea lui Will Smith din Independence Day, când a văzut prima dată OZN-ul pe deasupra ziarului :)). Eu, neînțelegând de unde atâta stupoare, ridic o sprânceană a mirare și mă întreb dacă nu cumva mi-a crescut vreo antenă sau vreo ureche în plus. „Da’ eu te cunosc pe tine!”. De data asta, se ridică și a doua sprânceană, + sprâncenele Iuliei. „Da, da, tu ești X, care seamănă izbitor cu Y rock-star!”. E rândul meu să capăt privire de Will Smith + gură întredeschisă tâmp. „Da, ți-am citit comentarii la Iulia pe facebook și mi s-a părut interesant profilul tău. De aceea te-am reținut”. Răsuflu ușurată. Mă credeam urmărită de vreo agentă KGB pentru niscaiva păcate trecute. Iulia: „Nici nu știi ce bucurie i-ai făcut dacă i-ai spus că seamănă cu Y rock star… It is her fave!” (LOL, true. și mă tot umflu în pene pe aici :))) ). O.K. Awkward moment gone, și ne încingem la discuții în trei pe subiectul vieții de cuplu. Tipa îmi spune că e interesant modul cum gândesc, un pic mai ciudat și mai diferit, și începe să mă descoasă, să îmi pună tone de întrebări și să mă sucească pe toate fețele. Răspund, și tot răspund, argumentez, pare că rolurile de vorbitor-ascultător s-au inversat, iar eu încep să consider că vorbesc cam mult. Ele doar tac, ascultă, și mă privesc cu puppy-eyes. În cazul Iuliei, cat eyes, she’s not that much into dogs. Eu tot vorbesc, vorbesc, individa mă ia pe nepregătite cu un low-kick question: „Tu de ce nu te faci actriță? (!??!?)….Ai o expresivitate în ochi, o mimică, gestică și un limbaj al corpului de invidiat. Parcă trăiești aievea ceea ce spui!”. Frână!
N-ar fi o problemă să fiu complimentată astfel, mai ales de o domnișoară frumușică precum ea. Dar să mi se spună pentru a șasea oară în câteva luni același lucru, de la șase persoane diferite, e o problemă!
Se pare că mi-am greșit cariera. Și se mai pare că sunt atât de departe de lăcățelul care eram în momentul acelui șut! Cât m-am schimbat! În bine? În rău?
Ridic din sprânceană când mă mir sau sunt încântată de ceva. Strâng ochii în două liniuțe mici-mici când sunt călcată pe măturoi. Mustăcesc din bot ca pisicii când mă alint. Unii spun că aș avea luminițe în ochi… sper să nu fiu vreo Terminatoare :) Și dau exagerat de mult din mâini când vorbesc. Parcă aș sta să decolez. Mulți cred că și-ar putea da seama de starea mea sentimentală doar privindu-mi mișcările mâinilor. Parcă aș fi Hitler. Sau Ceaușescu. Sper numai să nu fi moștenit și alte trăsături ale celor doi dictatori, înafara datului din ghiare. Cât despre limbajul corpului, se prea poate ca fata respectivă să aibă dreptate, nu m-am privit din exterior niciodată. Eu doar mă bucur că am învățat să-mi exprim sentimentele și altfel decât articulat. „One little kick for butt, a giant leap for rusoaica”. I’ll let you know when the Eagle has landed.
Apropo, nice eyes, tipa din Galați! Says the russian actress ;)
Șoapte...
Tags: actorie, Galați, închidere, introvertire, limbaj non verbal, timiditate
Beauty one, te`ai deschis fain ca un trandafir :-P si daca tu tot nu spui nimic, sa zic io: La multi ani! Azi face blogul tau un anisor! Multi inainte :-D
pfoai, eu nici n-am vazut! bravo, ochi de soim! Si mersi mult! :)