Sunday, November 18, 2018 20:57

Adorabilă

Poate că n-am mai spus până acum (da’ am spus, de cel puțin 10 ori, nu-i așa?), dar mie mi se cam scurtcircuitează glanda aia de dă serotonină, melanină, dopamină, când mai am șansa (alas, tot mai rară…) de a întâlni omuleți minunați. Că ei sunt minunați, e vina lor! Că eu îi ador, e… tot vina lor, c-așa-i în tenis, dar nu contează!

Deși nu mă dau în vânt după miscări ritmice și inutile (a.k.a. dans), momentan cam valsăm una in jurul celeilalte. E un fel de joc de-a Jerry și pisica, deși habar n-avem cine e șoarecele și cine e….. Ce vroiam sa spun?

Am uitat…

Adorabila în discuție e foarte probabil să fie conștientă că e printre cele mai adorabile de pe fața Pământului. Poate doar pe spatele Pământului să fie altele mai adorabile, însă ea clipește inocent cu ochii mari și se face că nu pricepe. Unori îmi mai și zâmbește (moaaaaa, îți poți imagina cât de umflată în pene mă simt??), iar eu habar n-am dacă s-o iau în brațe de drag, sau s-o „let it be”, să nu fugă. Cu siguranță însă, țes dantelărie sufletească și mi-e aproape imposibil să cred că nu e istovitor, întortocheat, complicat și îndelungat procesul prin care am și ajuns aici…

Ceea ce mă face să mă și întreb buimacă și cu pupilele încă dilatate de efectul sus numiților hormoni: cum mai poate Pământul să țină altă categorie de oameni, mai ales din cei răi, laolaltă cu așa minuni delicate, grațioase, îmbrățișabile și iubibile?

Atât sper doar, să nu fie eternul foc de paie de care mă tot ciocnesc eu ciclic, la fiecare câțiva ani. Am să ajung să detest meteorii, cu toată estetica lor grandioasă; se aseamănă mult prea mult cu exploziile de „aaaaaah!”, „oooooh!”, „oau!!” și „ulalaaaaa!”, urmate de decădere, stingere și alunecare în uitare.

Șoapte...

comentarii

Tags: , ,

Leave a Reply