Saturday, June 23, 2018 06:34

Încă aici

Nu m-am învățat încă minte cum stă treaba cu joaca asta de-a încrederea și de-a sentimentele, deși aș avea un ocean să-mi stea martor de câte ori zorii nu m-au surprins înlăcrimată și cu ochii îndoliați. Mini carismaticele mele furtuni în pahare de suflet, parcă v-am simțit lipsa, parcă totul a fost straniu și ciudat fără voi, și cine ar fi putut contesta că nu veți reveni? Știam, știu și mereu voi ști, oricât de naivă aș părea lumii exterioare și oricâtă speranță aș risipi eu în vânt.

Rusoaica mea dragă, scumpă și complet idioată, încă nu ți-au ajuns aripile frânte? Ai și uitat lacrimile vechi ce abia s-au uscat?

Știu. Vrei să țipi, să spargi, să rupi și să sfâșii. Tremuri. Asta știi tu sa faci. Sa plângi, să suferi și să tremuri. Ah, da. Și să oferi măști celor din jur, de tragicomedie în 3 acte, cu final fericit.

„Unde te doare, puișor?”

„Aici!”

Pe vremea aia erai mai sinceră. Pe vremea aia durerea încă își mai croia drum spre suprafață. Acum, ai devenit obsedată de a colecționa, aduna și clasa dureri asemeni unei filateliste înrăite.

Vino, rusoaica mea mică, vino cu mine in camera oglinzilor ce mint. Vom alege cea mai frumoasă mască și vom ieși să o împărtășim lumii cu drag.

Am să te las să lași în urmă încă o cicatrice, ascunsă bine într-un sertar de suflet. N-am văzut și n-am să văd nimic…

Șoapte...

comentarii

Tags: , , ,

Leave a Reply