rusoaica

De când acum ceva zile mi-am descoperit ceea ce as putea numi reflexia propriei mele imagini într-o oglindă de lac, sunt total schimbată. Mi s-a atras și atenția, cică radiez și sunt de un optimism molipsitor. Și cică mă port ciudat tare. Ba chiar am fost întrebată de probleme de sănătate. Și bombardată de o ploaie de întrebări în legătură cu misteriosul meu obiect de metamorfoză. Acum ceva zile, nici eu n-aș fi știut ce sa spun despre subiectul ăsta. Dar între timp, voalul mi s-a ridicat de pe ochi, și am început să văd și să pricep câteva lucrușoare glossy. Șocul a început să își piardă din violența izbiturii inițiale. Acum doar zgomotul de fond al big bang-ului inițial mai țiuie prin mintea mea. Și încă mă miră. Prin tot ceea ce am avut șansa să descopăr, am reușit să străpung cu o mână spre aer și spre cer, am reușit să mă târăsc afară, să mă scutur de țărână, să respir și să privesc liberă spre stele, să simt cum bate inima din nou în pulsul venelor albăstrii de pe gât, și cum, cu fiecare bătaie, viața nouă, viața cea adevărată, cea pierdută de mult, revine și mă umple de-a-ntregul și-mi colorează roz obrajii de fildeș. Îmi simt inima plesnind de viață și de tot ce poate fi  mai bun și mai duios, parcă-mi vine să vorbesc și-n versuri, și să cânt! Asta e doar liniștea de dinaintea furtunii, știu eu sigur, pentru că n-are cum rusoaica să aibă parte de atâta fericire degeaba. Suntem pe marginea prăpastiei. Totuși, noi facem un pas înainte! Că tot spuneam că mă oglindesc de-a-ntregul în acel colțișor de internet. Și pentru că tot danoninica făptură scria că ar închide ochii și s-ar arunca. Și! Șiiii! Citez din ale Danonino-ului minunate gândulețe: „mi-e putin teama si rusine si mult anxietate cand ma uit pe analytics si vad ca se tot citesc chestiile wacky din 2007 (sufeream de PTSD, mind you) si ma gandesc la niste schelete din dulapul personal.” Eu cam știu unde bate sărmana ființă, și uite, mă jur că mă simt atât de oribil să știu că eu sunt obiectul neliniștilor și gândurilor negre! Când mi s-au oferit lucruri atât de gingașe cum nu am mai visat de copilă că pot primi, când am fost readusă la viață, când am lumea la degețelul meu mic, cum, cuuuum să dau griji și gânduri negre înapoi? :( Parca îmi vine să dau o fugă știu eu unde și să mă arunc la picioarele știu eu cui, să-i îmbrățișez genunchii și să-i cer iertare cu toată jalea lumii adunată în ochi! Dar nu am încă tăria și curajul să mă apropii mai aproape de un an-lumină. Atât, atât de mult mi-aș dori să… Dar, gata! nu mai scriu nimic, că mă trădez. Și stric magia din jurul meu!

Șoapte...

comentarii

This entry was posted on marți, ianuarie 29th, 2013 at 11:51 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.