Thursday, June 30, 2022 20:09

Există un drum către oricine…

Sunt convinsă că dacă toate dorințele tuturor oamenilor s-ar împlini, ar fi un haos total. Nu toate dorințele oamenilor sunt duioase, nu toate dorințele oamenilor sunt bune în esența lor. Sau poate că dorințele unora înseamnă dezamăgirile altora.

O dorință poate însemna un capriciu sau întreaga existență. Mi-e ciuda pe oamenii capricioși, pe cei cărora dorințele împlinite le stârnesc doar un trecător sentiment de triumf, urmat de indiferență. Sau, de cele mai multe ori, dorința de mai mult, și mai mult. Când eram prin liceu aveam același sindrom, de a avea cât mai mult, cât mai ușor, cât mai perfect, cât mai frumos, cât mai bun. Slavă Domnului, am trecut prin momente când am pierdut aproape totul, momente care m-au vindecat de tipologia neuronului unic, clipe când am învățat că se poate trăi și singură, și cu aproape nimic, zile ale căror singură dorință și bucurie era existența însăși. Mi-am luat timpul necesar pentru a înțelege care îmi sunt lucrurile absolut indispensabile în viață, cele fără de care existența nu ar avea sens și m-am uimit prin cât de mică poate fi această listă. N-am să enumăr aici ce anume îmi simt indispensabil sufletului, am să spun doar că sunt lucruri ce odată îndeplinite, au avut sau ar avea înrâuriri profunde asupra modului meu de a fi, iar ecoul împlinirii lor s-a(r) propaga(t) de-a lungul întregii vieți. Doresc puțin, dar doresc intens, cu toată mintea, inima, sufletul, ființa, you name it.

Am citit cândva: „există un drum către oricine. Depinde doar cât interes și câta răbdare ai”. Valabil nu doar în cazul persoanelor. Încă nu am destulă credință în mine pentru a crede orbește această axioma. De fapt, de a crede în concluzia și deznodământul ei, căci de urmat mi-am cam făcut crez din ea.

Sunt câteva cărări pe care le urmez cu îndârjire, însă una din ele îmi arde pieptul cu dorința fierbinte de a o cunoaște, de a o descoperi, de a o învăța astfel încât pașii să mă poată duce singuri pe ea. Sunt multe bifurcații și răspântii, unele ce par a fi continuarea ei firească, altele ce nu oferă decât spectrul drumului închis. Mi-e atât de teama în astfel de momente, teamă de a nu apuca pe drumul greșit, cel ce nu-ți mai oferă dorința inițială, căci aceasta îmi spune că nu e genul de dorință pe jumătate găsită sau pierdută. Este drumul către persoana întreagă, sau drumul deloc, către o existență ștearsă și prăfuită. Dacă această cărare nu mă vrea a ei, îmi va oferi un drum nesfârșit. Nu mi se va închide, căci o voi păstra în inimă; dar nici capătul nu i-l voi atinge vreodată. Am să merg cu toată îndârjirea până ce picioarele mi se vor toci sau până ce voi pica epuizată. Și-atunci am să mă târăsc…

Dar dacă exista, totuși, o cale către oricine? Dacă am sa apuc pe toate începuturile de cărări până ce voi fi nimerit-o pe cea care duce ACOLO? Interesul meu este crez. Iar răbdarea, un ocean. Cer doar un semn, o stea care să-mi arate ca pășesc pe drumul cel drept. Și să învăț să cred că orice ar fi și oricât ar dura, voi ajunge.

Șoapte...

comentarii

4 Responses to “Există un drum către oricine…”

  1. Vendretta spune:

    Of, of tare ne mai asemanam noi doua… De-ai sti ce greu e sa fii destinatia cuiva. Eu ma zbat de vreo trei luni in dor si drag, in timp ce o persoana anume se straduieste sa ajunga la mine. Nu e superficial, e chiar dornic sa ma cunoasca in profunzime, e atent la detalii, e perseverent si frumos. Si eu tot mor de frica, tot nu stiu ce sa fac, tot ma zbat. De-ar vrea cerul sa ne aduca impreuna…
    P.S. : Imi place noul format; nu stiam ca desenezi chiar asa frumos si mai esti si fotografa. Felicitari pentru ca esti tu insati. :)

    • rusoaica spune:

      spre marea mea bucurie, atunci cand am fost destinatie m-am si oferit ca atare. Tare greu mi-ar fi sa nu doresc sa fiu destinatia cuiva care ma cauta, cat timp mie insami imi este frica de a nu ajunge in punctul de a avea o destinatie ce imi este inchisa. Pot doar sa iti doresc din toata conspiratia Universului sa ti se ofere si tie o pulbere de praf de stele, de acolo de unde se cerne bucuria…

      B.P.S.: da, da, stiu, era foarte incarcata vechea interfata, tot mereu spuneam sa o editez, insa timpul…. De desenat, desenez de prin 1999, cand cineva cu inima uriasa mi-a descoperit niste minunatii :) Iar despre fotografie… nu ma incadra in categoria asta, doar ca mi-am luat de curand o camera foto mai bunicica, si imi place sa umblu pe coclauri cu ea in mana si sa fotografiez toate ciudateniile mele :)) Sindrom luat de la o buna prietena, fotografa profesionista ;)

  2. Vendretta spune:

    De-as putea si eu sa-l las in Universul meu…Speram ca divinitatea va interveni, ca n-am cum sa pierd asa o poveste, insa adevarul e ca totul depinde de mine. Eu nu stiu cum sa ma bucur, ma tem de dragostea adevarata, desi ea e valoarea suprema a existentei mele.

Leave a Reply