Mi se mai întâmplă uneori să asist la scenete de viață peste care ți-ai dori să nu mai cadă cortina niciodată, sau – dacă aș fi fost o ignorantă – să nu fi fost martora lor în veci, să nu văd, să nu aud, să nu simt, să nu nimic. Problema gravă cu scenetele astea constă în empatia mea, total genetică și dealtfel inamovibilă, nu m-ar surprinde deloc să-mi găsesc o frântură de A.D.N. pe care să stea scris îngroșat cu tuș „în caz de momente cu încărcătură emoțională mare, a se lua poziția de țeapănă, cu pupile mărite și fixe și a se suspenda orice reflex/instinct/activitate cerebrală!”, plus niște catene auxiliare din familia „înroșește obrajii”, „dă apă la șoareci”, „tremură ca o posedată”.
Mă plimbam astăzi cu maxi-taxi, cald, foarte cald, Alphaville – Forever Young pe fundal, și mulți omuleți de jur împrejur. Numai întâmplarea a făcut ca printre noi să se afle și un patruped, un cățel roșcovan, mic de statură și plictisit de moarte, după poziția botului pus pe labe pe care o adoptase. La Piața Concordia urcă o tânără elegantă aș putea spune, cu un set de cărți în mână. „Colecționara de parfumuri interzise” – descifrez pe coperta celei de deasupra. Se așează pe scaunul de vis-a-vis de stăpâna patrupedului și începe să răsfoiască prin filele cărților, cu un zâmbet imperceptibil pe figură.
Dacă până atunci cățelul stătuse cuminte, dormitând, de cum tânăra domnișoară s-a așezat pe scaun, a ridicat botul mirat și nici mai mult, nici mai puțin, i-a sărit acesteia în brațe, a început să se tânguie cu un scheunat subțirel și să-și frece boticul de abdomenul acesteia de parcă ar fi dat strechea în el. Inutil să descriu jena stăpânei și insistența cu care trăgea de lesă, să-l dea jos, fără nici un rezultat – deoarece cățelul părea obsesiv de îndârjit în a-și menține activitatea.
Tânăra în cauză și-a ridicat mâna în care ținea cartea, iar cu cealaltă a pornit să-l mângâie pe bietul patruped agitat, plină de empatie.
-Da, dragule, scumpule, știu.. știu, dragule, acolo sunt bolnăvioară!…
Avea cancer ovarian. :(
Șoapte...
Tags: existență, oameni, viață fără de moarte
Ah, cu ce poveste trista m-ai facut sa imi incep dimineata!
Po’ să mă bați, da’ nu e vina mea! Azi sau mâine dimineață citești vesel, promit!