Am locurile mele; mă opresc la colțuri de stradă și privesc trecătorii. Încerc să le ghicesc gândurile după mers. Stau multă vreme și mă mir că nu mi se cere o taxă, apoi mi se pare că toți trecătorii seamănă între ei, și merg înainte, caut alt colț. Acum înțeleg păsările și gândacii. Mă deosebesc de ei numai fiindcă gândesc, deși…
Uite o gărgăriță! Singura mea punte cu viața e vizuală. Pot privi oamenii pe stradă și toți îmi par frumoși… În goana lor, cum se împletesc, cum se apropie și se depărtează. Toți par obsedați de ceva ce e mai departe. Mereu mai departe. Numai eu trăiesc în prezent, fiindcă nu am nici o țintă. Nu mai am nici una. Sau poate că am, poate că am gasit-o, dar mi-e teamă să mă apropii… Asta înseamnă că mă îndrept și eu cu viața în viitor? Nu vreau! Vreau să pot alege o clipă, un zambet, un fluturat din gene, un surâs, o îmbrățișare, și să îngheț acolo. Să rămân suspendată mereu în clipa aceea.
Așteptam astăzi autobuzul lângă o piață.. Oltenii sunt cei mai mari poeți. Grozavi sunt când își strigă marfa. Îți vine să cumperi tot, parcă vând viață, nu zarzavat. De fapt, viața începe cu zarzavaturi… Poate că ei știu. M-am împrietenit cu unul. Păcat că el nu-mi poate vinde niște viață. Mi-a spus, condescendent, cu privire de om trecut prin viață:
-Lasă-te de visuri!
Vreau să mă las și ele se țin de mine. Îmi trec prin cap fel de fel de năzbâtii. Pierd treptat simțul realității. Dacă mai stau mult pe banca asta, am să încep să vorbesc singură, și poate am să prind și muguri și rădăcini, după ce m-or acoperi zăpezile.
Mi se împurpurează obrajii când ochii încep să mi se împăienjenească de atâta uitat și încep să-i văd chipul în chipurile tuturor celor care trec pe stradă. Oare mi-a făcut o vrajă? Aș putea să mă întorc la ea, aș vrea să mă întorc, știu că am să mă întorc și totuși mi-e frică de ceva nedefinit. Dacă aș putea apăsa pe un buton, sa vină ea la mine, s-o văd o singură clipă, mi-ar ajunge. Aș înțelege dacă eu mai sunt eu. Sunt obsedată că cineva mi-a schimbat inima. N-o mai simt cum bate, sau o simt cum bate prea mult. Iar ea, săraca, poate nici nu știe de frământarile din mine. Ascunde ceva, dar eu știu că ea seamănă cu mine. Își caută și ea viața ei și e victima vieții altora. Dacă mi-ar fi soră, ce-aș putea face pentru ea? Și dacă nu mi-ar fi nimica, ce-ar putea ea face pentru mine? De fapt, ce îi sunt eu și ce-mi este ea, și cum ne vom juca piesa teatrului nostru?
Actorii au o mare capacitate de a se minți dezinteresat. Sunt cuceritori.
Șoapte...
Tags: îmbrățișări, iubire, sensuri, tinerețe fără bătrânețe, viață
