Friday, March 29, 2024 12:12

Îmi plăceau gândăceii…

  • Cruzi. Da, da, cruzi. Și nu orice tip de gândăcei, ci doar cei suculenți. Se tot întreba mamaia de ce vin galbenă la bot din grădină. E vina mea că gândăceii de Colorado au dungile alea frumoase pe spinare? Eu de fapt doream să salvez cultura de cartofi în mod ecologic, fără DDT. Sor-mei îi plăceau râmele. Aceeași mamaie, având o fobie paralizantă de orice se târăște, cu sau fără multe picioare („Pe mine să mă îngropați în sicriu de plumb, să nu intre nimic la mine!”), a avut ghinionul să fie acostată de sor-mea: „Mamaie, ute, ute, așa fac găinile! Hap-hap-hap!”. Mormăit cu râma între buze. Habar n-am care îmi provoacă mai multă repulsie acum, însă ambele avem clauze atenuante: aveam 2-3 ani. :)
  • Când eram mai mare, la două străzi depărtare de blocul meu se deschisese un șantier. Chipurile, vroiau să facă liceu. Încă de pe atunci, primarii „promiteau”: au excavat, au turnat o parte din fundație, și… s-a sfârșit mandatul. Așa a și rămas aproape un deceniu. În cele din urmă, a răsărit un Penny. Însă, pe când groapa era încă săpată, an de an aveam un mini-lac destul de mărișor de la ploi și zăpezi, în care își făceau veacul un cor de brotăcei nemaipomenit. Eu cu Tasha, minte crețe amândouă, nu ne puteam găsi de joacă în tot cartierul decât acolo, evident! Într-o primăvară, toată balta plină de „icre” de broaște. Un fel de chestii gelatinoase, lungi, cu ovule negre din loc în loc. Jur că semănau cu niște coliere! Nu ne-a trebuit nimic mai mult. Am umplut două borcane zdravene de apă și ouă-mărgele, iar pe al meu l-am ascuns în fundul debaralei *evil grin*. Nu mică mi-a fost mirarea când mama a zbierat ca din gură de șarpe din bucătărie. Am găsit-o cu mătura în mână, tremurând din toate încheieturile și  amenințând un borcan plin de.. mormoloci, pentru că, dragii mei, ouăle mele se transformaseră de mult în mormoloci care aveau deja piciorușe.. Dar ce vină am eu, dacă am uitat de ei?

  • Din aceeași cutiuță de năzbâtii, eu cu sor-mea, 5-6 ani, la țară în vacanță. Întregul familion preocupat să bată porumbul de anul trecut, ca să facă loc celui nou. Mai mult ca să încurcăm treaba, „ajutăm” și noi, băgându-ne printre picioarele celorlalți. Aveam o pisicuță gri, Miți o chema (dooh!), tare de ispravă. A fost singura pisică ce am văzut-o cu o gheară pe un șoarece, cu altul în gură, altul zbătându-i-se în gât, iar ochii ațintiți spre ceilalți care-și părăseau cu mic, cu mare, casele sub asediu. Am zis „cu mic”? De fapt, puii de șoareci, cei rozi, fără blăniță și cu ochii încă lipiți, rămâneau pe loc, evident. Motiv pentru mine și sor-mea să-i strângem în cutiuțe de chibrituri, pentru mai târziu. Eheei, ce campionate de curse am făcut noi cu puii de șoricei, ce n-a văzut Parisul!
  • Sleeping princess

    Sleeping princess

    N-am fost o persoană răutăcioasă în copilărie. Doar curioasă. Sor-mea e cea mai vie mărturie. Pe ea-mi făceam experimentele. Și îndura cu tot stoicismul din dotare. Ba chiar râdeam amândouă ca niște isterice, după ce ne luam, bineînțeles, porția de scatoalce din partea părinților epuizați, săracii, de năzdrăvăniile noastre. Pentru că dreptatea se împărțea în mod egal, și cum s-ar fi putut altfel, de vreme ce implementasem de mult legea Omerta și nici una din noi nu scotea un cuvânt despre adevăratul făptaș? Bunăoară, într-o dimineață, mă pune naiba să suflu pasta unui pix pe fața soră-mii, și s-o gâdil în timp ce dormea. Evident, scărpinându-se, s-a transformat ea însăși și împrejmuirile ei (perne, cearșafuri) într-o zână de Tim Burton. S-a trezit în cele din urmă, nedumerită de hohotele mele de râs tot mai convulsiv. Cu altă ocazie, aceleași perne s-au „dezumflat” subit, și jur că dormitorul n-a arătat mai fairy-land niciodată, Crăiasa Zăpezii ar fi crăpat de invidie. La fel cum am crăpat și noi timp de trei zile, adunând fulgi înfipți în mochetă, cu ochii înlăcrimați…

  • Oare sor-mea își mai aduce aminte de un alt experiment, de astă dată..stilistic? Cum eu am fost artistă de când mă știu, mi se părea doar corect să-mi „încerc mâna”, înainte de a intra în producție, nu? Motiv pentru care am aflat ca nu sunt bună de frizeriță, iar sor-mea s-a dus a doua zi la școală tunsă aproape cheală, cu smocuri zbârlite, pe ici, pe colo…Dar, neaah, nu cred că-și mai aduce aminte, doar nu s-o fi supărat numai din atâta?!

Șoapte...

comentarii

Tags: , , ,

2 Responses to “Îmi plăceau gândăceii…”

  1. ccrissa spune:

    Haha..Mi-am luat pofta de ras pe seara aceasta. Eu credeam ca am fost nazdravana insa cred ca tu m-ai intrecut..poate pentru ca n-am avut un „partner in crime” ca si tine dar totusi.It’s funn… I bet it was :)

    • rusoaica spune:

      oh, you have no idea! priceless! Însă eu n-am făcut nimiiiiic, zău! N-am sărit nici măcar casa! :) Însă compensez din plin acum, când mi-e rușine și să-mi suflu nasul, cu martori :))

Leave a Reply