N-aș fi putut imagina viața în stadiul de fetus, înglobată și închisă, exhaustiv haotică în întregimea ei de remușcări nenăscute și țipete iscate din nevoia vitală a unei guri de aer, în puritatea născută cu durere, în țipetele androginic îngemănate ale fătului și ale mamei, în celulele grupate după un neștiut tipar dublu elicoidal să înceapă să pulseze „bum-bum! bum-bum!”, în întunericul lichid transformat brutal în primele imagini impresionate în pupila ce n-a învățat încă să vadă. Mișcări necontrolate într-o lume devenită deodată infinit de largă, goliciunea gândului că centrul Universului s-a mutat scânteietor de repede la ani lumină depărtare, și-o clipă în urmă totul orbita amniotic atât de aproape! Viață în interiorul altei vieți, irizată noapte de noapte de gânduri mai complexe, plecate spre infinit dintr-o placentă fără lună sau stele; gânduri încâlcite în miliarde de copăcei ce-și lipesc crenguțele străbătute de microscântei bioelectrice, o pădure infinită de astfel de copaci ce emană gânduri în schimbul oxigenului expulzat de alte paduri, și în fiecare ramură atârnă fructe de amintiri, de gânduri, de sunete, culori, chipuri și fiori! Plecată într-o lume unde infinitatea te obligă să înveți să pui un pas înaintea celuilalt pentru tot restul existenței, conștientizezi că undeva, pe o ramură ascunsă în nesfârșita amalgamare de crenguțe gânditoare, acele amintiri încă există; îți este totuși imposibil să le mai descâlcești, la fel de imposibil cum ți-a fost să le conștientizezi când au apărut, așa cum o faci acum. O dublă existență îți pecetluiește fruntea, două existențe diferite ce nu au habar una de existența celeilalte, înainte de tunelul de lumină și după expulzarea din paradis…Buze ce au în instinct sărutul și prin sărut găsesc hrana luni de zile! Buze ce din ignoranța neștiinței pun alături bucurie și durere, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns! Ascuns în pântec, surâsul așteaptă cuminte foile trupului nescris, și-ntr-un sărut îngheață conturul neobosit și translucid ai picurilor de apă vie în care plutește. Viața în stadiul de fetus, descoperind amnezic nevoia de leucotomie germinală și incomprehensibil obsedată de fantomatica trecere spre neființă a unei existențe de neînțeles!…
Șoapte...
Tags: fetus, viață, viață nenăscută
Cine are talent aici? Serios, rusoaico, trebuie să te apuci de scris, dar nu oricum, ci cu toată seriozitatea de care ești în stare. Postările tale emană multă sensibilitate și muzicalitate, ai și acel strop de ironie necesar uneori și umor și..Te-ai plia pe orice stil, pe bune, doar de tine depinde. Am încercat și eu să scriu un text despre embrion, dar nu-i nici pe departe așa puternic și impresionant. Spor în continuare! :)
Uf, de ar fi atât de simplu precum spui tu! Sunt doar un fruct delicios ce așteaptă să fie descoperit și cules, dar nu face nimic în privința aceasta. Repetabila povară. Măcar când vine vorba de acest blog scriu cu toată seriozitatea de care sunt capabilă, să știi. De fapt, tu știi :) .
Nu am vreun talent înăscut. Am doar o imaginație întinsă cât toată Calea Lactee… E oare de ajuns?
De-ar fi de-ajuns arta pentru a trăi…Știu ce înseamnă drama fructului necules, care ar prefera să se arunce singur din pom, doar pentru a nu mai vedea cum alte roade nu rămân în așteptare, ci sunt desprinse chiar înainte de a se coace. Poate că nu am întâlnit încă culegătorii suficient de curajoși pentru a ajunge la noi. Poate că nu trebuie să ne coborâm ființa, ci să țintim sus, spre mâini înalte.
Îmi place să mă gândesc la cât de minunat e omul ce mă așteaptă, din moment ce niciunul anterior n-a reușit să rămână. Ceva a intervenit întotdeauna, ceva salvator aș spune acum , când văd totul limpede. Cred că însuși visul meu de iubire a refuzat să fie pervertit, deși s-a automutilat de multe ori. Mă bucur că l-am regăsit, că m-am regăsit și că am scăpat de teamă. Ți-aș da și ție o bucată din noul meu optimism, pentru că eu am înțeles care era sursa tristeții mele și anume faptul că nu eram întreagă, împăcată cu mine însămi. Nu știu dacă tu ai simțit, dar există acel Ghid Care nu ne lasă să pierdem luptele importante, Care ne aduce exact pe drumul potrivit, cu persoana potrivită.
„drama fructului necules, care ar prefera să se arunce singur din pom” , „alte roade nu rămân în așteptare, ci sunt desprinse chiar înainte de a se coace” , „nu trebuie să ne coborâm ființa, ci să țintim sus, spre mâini înalte”! Și TU ești aceea care îmi elogiază talentul! Cuvinte superb gândite, cuvinte superb scrise!
Știu perfect ceea ce ai simțit când ai scris despre ACEL om, singurul care ar putea, singurul care s-ar potrivi, singurul ce ar avea dreptul să te aștepte. Ironic sau nu, eu am găsit-o pe ACEEA, iar visul ce îl trăiesc, incomplet încă, este desprins din aripi de heruvimi, altfel cum de simt că-mi vine să zbor? Mi-e teamă doar să nu zbor prea înalt și să nu-mi frâng aripioarele asemeni lui Icar… Mă las doar în voia Ghidului de care tu ai amintit.. n-ar putea să-mi fure steaua spre care am pornit, nu?
Ma bucur tare mult pentru tine! Nu cred că ai putea fi dezamăgită vreodată dacă ”te lași în voia Ghidului”. Există un motiv pentru care ai pornit spre o stea, nu-i așa? Poate că e chiar Steaua îndelung căutată.
Am certitudinea ca e ea. Nu stiu daca am sa pot ajunge acolo, daca pot strabate jumatatea de cale ramasa. Uneori stelele se indeparteaza de tine, oricat ai incerca sa te apropii. Alteori, asteapta cuminti, sclipind infiorate, sa le ajungi… Asta e tot…