Saturday, June 23, 2018 06:35

Aici și acolo, atunci și acum

Vine o vreme când trebuie să ne expunem slăbiciunile, sau când interiorul ne este smuls și scos la lumină, cu forța. Când secretele noastre nu mai pot rămâne private, când solitudinea nu mai poate fi negată, când durerea nu mai poate fi ignorată, atunci când a continua înseamnă a strica. Uneori ne simțim atât de singuri încât slăbiciunile pe care credeam că suntem pe cale să le depășim, brusc devin prea lungi și prea grele pentru ne lupta cu ele. Și atunci, prietenii buni sunt cei care ne spun adevărul despre noi înșine, acel adevăr uitat, prăfuit, distorsionat… Chiar și atunci când acel adevăr ne este imposibil să îl admitem, că mai avem încă o viață de învățat, că uneori trebuie să întindem mâna după ajutor, că poate uneori suntem orbi să vedem oportunitățile și prioritățile, că poate avem nevoie să ne oprim și să vedem panorama, sau, dimpotrivă, că avem nevoie de un șut în posterior pentru a face în sfârșit pasul de care ne temem atât. Adevărul ne poate pune de multe ori pe o cale diferită și poate nesuferită, însă nu știm niciodată unde poate duce această cărare, sau cine ne veghează pașii.

Ne-am obișnuit. Vrem, dorim, cerem. O întreagă viață de a primi, a lua, a avea. Ironic cum totul se termină ÎNTOTDEAUNA prin a da înapoi. Oricât ni s-ar lua, oricât am rupe, oricât am încerca să dăm, nu suntem niciodată gata de a pierde. Aș vrea să pot găsi alinare în idea că pierderea cuiva sau chiar moartea în sine, nu doar răpește, ci și oferă, și ne învață ce e cu adevărat important, sau să oferim ceva înapoi după o viață de primit, sau poate că ar fi cazul să alergăm doar după lucruri ce nu pot fi pierdute, sau poate să privim asupra lucrurilor și persoanelor care ne-au făcut cei care suntem.

Mi-am dorit întotdeauna să știu și să recunosc acel moment când ceva frumos începe, sau se sfârșește. Sunt multe lucrurile care leagă o prietenie – o îmbrățișare, sprijinul oferit în timpuri grele, găsirea puterii de a ierta, sau râsul incontrolabil într-o situație jenantă. Sunt și mai multe cele ce o dezleagă, unele urâte, altele calculate, altele dezinteresate, sau plictisite.. Nici măcar nu mai contează. Când ai început să mă iubești? Când am simțit că mi se inseninează ziua la apariția ta? Care a fost momentul exact când vocea ta mi-a devenit insuportabilă? In ce secundă anume ați încetat să vă pese? Dintotdeauna pentru mine, momentul când scânteile se aprind sau se sting a rămas un secret ce schimbă totul.

Ne-am obișnuit să vrem, să dorim, să cerem. Căutăm toți fericire, unii prin mall, alții prin ochii copiilor, puțini prin capătul ștreangului. Cautăm toți protecție, și fie că o găsim în brațele mamei sau la capătul unei lame zimțate, în sărutul iubitei sau în trăgaciul unei arme, facem ceea ce trebuie să facem pentru a ne simți în siguranță, chiar și când asta înseamnă uneori să trecem peste siguranța altcuiva, și facem asta pentru că știm că undeva în lume există cei care ne-ar face rău. Și pentru că în aceeași lume, indescifrabil amestecați, sunt și cei cu inimă bună, cei care ne doresc binele, oricât ar părea că nu e așa. Pentru ei, adevărul e cu atât mai urât, și cu atât mai dorit să fie ținut deoparte. În orice fel ar și el ținut, totuși, cândva ajunge să rănească. Iar cei răniți vor răni pe alții, la rândul lor. Acesta este cel mai urât dintre toate adevărurile.

Mi-aș dori uneori să existe cuvinte magice sau o rugăciune către orice Dumnezeu, care să ofere putere de a trece prin situații pe care nu dorim să le acceptăm sau care să ne facă să nu ne mai revoltăm împotriva mâinii ce a rostogolit zarurile sau a împărțit cărțile. Pentru că atât de mulți dintre noi suntem lași. Și pentru că ne e teamă să stăm drepți pentru ceea ce este corect. Și pentru că alegem întotdeauna răul cel mai mic, în loc să nu alegem nici un rău, de nici un fel.  Pentru că prea mulți dintre noi disperă atunci când dau piept cu o alegere imposibilă. Partea bună ar fi că, odată rostită, Dumnezeu ar auzi și ar răspunde. Partea proastă ar fi că, uneori, răspunsul ar fi „Nu!”.

Șoapte...

comentarii

Tags: , , ,

Leave a Reply