Știi, preotul din satul mamei mele e un om extrem de inteligent, iar eu am norocul sa îmi fie și prieten, pe lânga duhovnic. Odată, mi-a spus: „N-o să mai gândești așa… Vine o vreme în viața fiecârui om când se schimbă radical, când are o criză de identitate, când iși schimbă unele valori morale și începe să gândească altfel, să simtă altfel, de parcă atunci s-ar fi născut a doua oară. Și se privește pe sine, cel din trecut, și nu se mai recunoaște. Așteaptă să ajungi pe la 30, și mai vorbim.”. La vremea respectivă, cu doar 22 de ani de viață, n-am prea ințeles eu ce și cum, și nici nu mi-am prea frământat mintea. Ceva de genul „yeah, right!”.
Acum însă, well, lets just say that’s another story…
Nu mă cheamă Omida, dar prevăd că și tu vei trece prin aceleași transformări. Poate vei avea doar norocul să o faci mai devreme decat am făcut-o eu.

Textul tău frumos îmi amintește de ceea ce îmi tot spuneam în urmă cu câțiva ani: voi fi fericită când…. Și în ciuda faptului că am ajuns la unele “fericiri” plănuite, am simțit un gol, datorat faptului că uitasem să mă bucur pe drum. Viața mi-a mai ”răpit” unele lucruri pe care le consideram indispensabile și mi-a arătat că pot zâmbi sincer și fără ele.
Mă bucur să te știu ancorată în prezent. E una dintre lecțiile la care mai am de lucrat.

Thanks, woman in white! <3

Super! :)