Thursday, March 28, 2024 18:38

Amor omnia vincit improbus…

Iubita mea,
Îți amintești, desigur, citatul din autorul acela atât de drag mie, Ion Lăncrănjan, pe care ți l-am repetat de atâtea și atâtea ori. Scria că, dacă i-ar fi dat să moară departe de locul lui de baștină, s-ar ridica din mormânt și s-ar întoarce pe meleagurile natale. Sunt și eu ca el, în pragul morții, a morții sufletului meu, și m-am întors în locurile unde m-am născut și unde am petrecut o copilărie atât de minunată. M-am întors în propria mea copilărie, acolo unde totul e blând, unde totul e înflorit și unde doar soarele și voia bună stăpânesc. M-am întors ca să le povestesc copiilor și râurilor din acest loc cât de minunați au fost pădurile, râurile și oamenii din viața mea. Iată-mă, deci, la mine acasă, în mijlocul aceste inimi nefericite și necunoscute, complet năucită astăzi, ca să-i vorbesc despre dragoste și curaj, ca s-o conving, acum, înainte de a o înmormânta, să scape de vechile coșmaruri, pentru că acum nu mai este ruptă de lume, și că alte inimi, chiar foarte departe de ea, sunt fermecate de puterea și frumusețea ei. Aceleași valuri se sparg și de stâncile mării Kythereane, și de cele ale inimii acestea. Același soare încălzește toate iubirile. Doar cei ce se lasă dominați de superstiții sau apăsați de dogme, unele mai necruțătoare ca altele, pot ajunge să ridice bariere, care le doresc de netrecut, între cântecele și dansurile inimilor. Odată eliberați de o asemenea povară, nimic nu le va mai putea împiedica să se înalțe înaripate, asemeni unor minunați fluturi ce zboară gingaș pe deasupra verzelor cu care s-au hrănit larvele lor. Or, datorită ție, iubirii tale, drumul inimii mele spre lumina cerului s-a netezit, și poate rupe lanțurile ce o țineau captivă între spini. Astfel, bietul fluturaș care era s-a prefăcut într-un puternic vultur bicefal, cu un cap îndreptat spre tine, spre inima ta și spre suferință, și cu celălalt privind spre leagănul copilăriei mele și spre nesecatul izvor de puritate ce îl semnifică. Iat-o deci, plutind senină în albastrul cerului și ridicându-se tot mai sus, datorită flăcării albe cu care arde pentru inima ta. Moartea este aproape, și rânjește, dar se desparte de această lume fără regrete, fără ură și fără resentimente, cu bucuria de a te fi cunoscut și de a-și fi petrecut ultimele clipe într-o îmbrățișare atât de suavă ca cea a pieptului tău. Nu-i plânge soarta, asta le așteaptă pe toate inimile. Tot ceea ce pot face este să se pregătească de moarte și să facă pasul spre nemurire și veșnicie strălucind de iubire și împlinire. Cine știe dacă iubirea inimilor noastre împărtășită nu s-ar fi banalizat și diluat cu timpul, dacă dantela valsului le-ar fi cuprins în nemurirea ei? Las-o să-ți spună un ultim cuvânt, o vorbă din copilărie: „dor”. Dorul este dorința de a revedea pe cea iubită, oricând, oricum, oriunde. Doar această dorință inefabilă a inimii mele de a fi a inimii tale va face posibilă unirea lor, chiar și dincolo de moarte. Dar……………………..
Dacă-i vei simți vreodată lipsa, așa cum o simte ea pe a ta, du-te pe malul Mării Moarte, sau în York Minster, acolo unde v-ați cunoscut. Sau, mai bine, vin-o în copilărie, unde soarele strălucește mereu și unde nu mai plânge picuri de sânge! O vei întâlni pretutindeni, în cețurile dese ce se lasă în valuri pe munți, în razele de lună ce-ți vor mângâia noaptea obrajii sau în singura inscripție ce doresc să fie gravată pe cripta inimii mele: Deo Gratias!

Șoapte...

comentarii

2 Responses to “Amor omnia vincit improbus…”

  1. Amina spune:

    sa inteleg ca asta e o postare de inima gotica si albastra? E frumoasa, in tristetea ei…

Leave a Reply