Dimineți cu ceață, crepusculare, și tot ce mi-ar putea sufletul
iubi, și parcă o cărare de petale albe de nea, și-aș vrea… și
parcă n-aș mai vrea!… Starea aceea de neliniște, când știi că
totul e în ordine, că nu are ce să fie greșit, ce să meargă prost, ce
să ți se întâmple, și totuși te agiți de parcă lumea ar urma să
se sfârșească în aceeași zi, când cerebral îți repeți că totul e
rutinic și cotidian, dar te plimbi de colo-colo, fără un loc de
liniște…
I linger in the doorway
Of alarm clock screaming
Monsters calling my name,
și nu știu cine sunt acești monștrii măcar, să le cunosc vocile, să
le simt intențiile, să le fug din cale și să le scap teafără printre
gheare, și să mă trezesc din coșmarul în care picioarele-mi sunt
prinse în clisă, și nu le pot mișca, și-aș vrea să fug, să mă
târăsc, să respir, să mă zbat, să țip!… [...]
rusoaica
prin ochii mei…
Thursday, April 18, 2024 22:05
Cu alte cuvinte…
