Știu că exiști!… de dinaintea întâlnirii. Umblai prin vise… și în povești. Și a venit… MOMENTUL. Te-am văzut! Și astfel, mi-am dorit să te parcurg. De la privire, către ascultare. De la auz, către… adulmecare. De la miros, către nevoia să te gust, de la gustare, să te ating, ba chiar mai mult… Să intru înauntrul tău!
În inimă, dacă oi fi bărbat. În pântece, dacă oi fi femeie. Și dacă n-o să vrei, te voi convinge!… Cu vraja, dacă sunt femeie… Cu forța, dacă sunt bărbat. Voi arăta spre tine tot ce poate să uimească. Și timpul va ține răsuflarea lui în clipa magică a primelor atingeri. Nu știu cât vom rămâne împreună, dar știu un lucru. Și ți-l spun de la-nceput. Să nu bravezi. Și două seri la rând te voi convinge că eu vreau să fiu cu tine.
Da! Te știu dintotdeauna. Am această senzație, că ai fost făcută pentru mine și că eu nu mă pot potrivi decât cu tine. De unde această siguranță a sufletului meu, că ai fost alcătuită special să mi te potrivești doar mie? Ce anume te-a făcut potrivită de la început? Simt nevoia de a fi a ta, nevoia de a aparține, de a fi în siguranță, de a fi proprietatea ta proprie și personală. Îmi doresc din toată inima să fii TU, singura pe care o iubesc. Îmi doresc să fiu în preajma ta… În același timp însă, mă și tem de dragostea pe care aș putea-o simți. Oare de ce? Mă trădez când sunt în preajma ta. Se observă ceva în pupile, pe ten, în siguranța mișcărilor. Cum să nu fi observat încă înclinația aproape morbidă de a fi în preajma ta? Când motivele sunt foarte mici, dragostea este foarte mare… Crede-mă…
Am râs, ne-am jucat, am glumit, dar… până la urmă, râsul va îngheța, iar noi două ne vom privi serios. Buzele vor deveni un pic răvășite, și va mai fi oare vorba doar de chimie? Atitudinea mea, trairile mele, mintea mea – au luat-o razna, au ieșit din tiparele cu care mă obișnuisem să trăiesc cu mine. Încep să mă uimească până și pe mine… faptul că îmi bate inima, că transpir, că tremur, că roșesc, că sunt nesigură, că mă port nemeritat de frumos cu tine. Tu îmi provoci emoții – ce fel de emoții sunt astea? Și ce să fac cu ele? De ce ai intrat atât de adânc în mintea mea? De ce nu îmi dai pace? De ce nu pot să-mi văd de viață? M-am îmbolnăvit de tine.
E seară. E timp să mă gândesc la mine. Doar la mine. Dar tu, cea dinăuntru, mai poți să fii doar tu? Te-ai întinat atingându-te de ea, te-ai contaminat, și te întreb din nou: mai poți să fii doar tu?…
omg omg omg !! i absolutely love it !!
pai, să știi, în mare parte am compus chestia asta cu gandul la tine și John… deși mi s-ar potrivi și mie… rămâne să vedem ce s-a adeverit din ea dupa întoarcerea ta din Anglia… am stofă de Nostradamus, au ba?
Frumos scris! :) E deja o norocoasă, zic! :)
poate că este, Iulia… asta dacă s-ar putea măcar să fim împreună! Din păcate……..
Been there, done that. Foarte bine zis ce-ai zis tu acolo :) :*
been there si inca sunt acolo, si nu intrevad sperante de a iesi de acolo, prea curand… :D
geniala fraza „mă port nemeritat de frumos cu tine”. Cel putin in cazul meu se potriveste manusa. As putea sa spun ca ai compus pentru mine postarea asta, asa mi se potriveste!
:O ce te-ar putea determina sa crezi ca e scrisa pentru tine?
nu ca mi`ai dedicat`o mie, ci ca se potriveste si in situatia mea actuala, la asta ma referisem! :D
te tachinam, draguto! ;)