De nenumărate ori mi-ai șoptit că nu e bine, că greșesc. Eu am plecat cuminte urechea, te-am ascultat supusă și întreaga mea vină s-a transformat în regrete. Acum, doar ceasul ticăie o existență anosta și-n nuanțe de alb și negru. Acum te condamn pentru tot. N-am făcut-o, și cât realizez că am greșit! Te condamn, și nu simt resemnare! Vreau să rămân aceeași, vreau să mă fac vinovată de aceleași lucruri și-aș mai vrea să cred că tu n-ai știut și n-ai vrut să ți le însușești. Vreau să cred că nu am greșit cu nimic, că nu e nimic în neregulă cu mine. Iar de data aceasta, îmi voi savura egoismul și-am să traversez strada încruntată, tulburată și furioasă, și-am să-ți țip în urechi zece ceasuri încheiate că n-ai nici un drept. Și-apoi?
Tu n-ai fost vreodată în magia gotică. Tu n-ai știut ce-nseamnă roșul. Nici negrul. Nu te-ai lăsat lin în brațele misterului. Ai avut mereu luciditatea, rigiditatea și frigiditatea.
Noaptea aceasta este a mea. Pentru că sunt o petala de mister într-un ocean de gotic. Și pentru că luna a răsărit, vreau să înot. Eu n-am cerșit vreodată regrete. Doar tu le-ai lipit de mine, ucigător de străine!
Șoapte...
Tags: străina din oglindă
