rusoaica

Pentru că de ceva zile mi s-a pus pata şi am renunţat şi la zahăr, şi la Pepsi, şi la Nesscafe, şi – cel mai important – la ţigări, am o faţă – mai ales dimineaţa – da’ am o faţăăă…. de castravete murat. Şi nici cu starea de spirit nu stau mai bine. Vreau, dar de fapt nu vreau. Îmi lipseşte, dar de fapt nu suport. E în „du-te!” când, de fapt, e in „vino!”. Pe lângă instinctele criminale ce-mi răsar instantaneu când văd pe cineva fumând lângă mine, am nişte porniri şi nişte ieşiri felino-sălbatice de speriat. În dimineaţa asta, mai mult ca oricând. Dar tot în dimineaţa asta îmi mai este sortit să-mi amintesc de nişte lucruri frumoase, petrecute de demult. Cobor la Dristor. Asta după ce era să adorm de trei ori în metrou. N-am piculeţ de vlagă, energie sau chef. Aş fuma o ţigară şi cu ochii, şi sunt invidioasă pe toţi nenea ăştia grăbiţi care şi le savurează pe primele din ziua ce abia începe. Sunt atât de zăpăcită încât constat că mai am aproximativ un ceas până la începerea serviciului. Oh, nu-i nimic. Măcar am timp să beau o cafea. Şi îmi doresc un loc elegant unde să o savurez pe îndelete, unde e cald şi unde nu se serveşte cafea la un leu, instantă. După ceva minute de mers şi după tradiţionalul tremurat ce urmează ieşirii de la metrou, găsesc ceva pe gustul inimioarei mele victoriene. Nu, n-avea scaune cu spătarele din lemn sculptat sau picioare de mese cu înflorituri şi încolăciri graţioase. Ar fi fost prea perfect. În schimb, e un loc curat, elegant şi cu un aer clasic. Unde mai pui, aproape pustiu la ora aceea. Mi-am ales o măsuţă la fereastră. Eu întotdeauna aleg să stau lângă ferestre. Sunt servită repede şi ireproşabil de o domnişorică de vârsta mea, numai zâmbete. Posibil, ca să compenseze mutra mea de înmormântare.
Ştie cineva ce înseamnă o ceaşcă de cafea TARE şi fierbinte (deşi eu o prefer rece), fără zahăr, atunci când eşti în plin proces de lăsare de fumat? SI-NU-CI-DE-RE! Să te sinucizi singur, cum spunea cineva. Spânzurată prin împuşcare pe scaunul electric, cu un topor în spate şi trei injecţii letale în venă. Dar eu mă stăpânesc admirabil. Şi rămân pe baricade. Numai o încruntare de scurtă durată a unor sprâncene de rusoaică încăpăţânată şi hotărâtă. Buuuun!
Mi-am adus aminte de un joc frumos. Pe vremuri, îmi plăcea să stau într-un loc şi să privesc oamenii. Fascinanţi sunt oamenii! Şi de-o diversitate înspăimântătoare. Să stai şi să priveşti gesturile unui om ce aşteaptă. Fie că restul la tejghea sau un prieten la masă. Să îi citeşti sentimentele şi gândurile în pupile. Să-i simţi empatic şi telepatic nerăbdarea, sau poate calmul. Să-i urmăreşti cu încetinitorul mişcarea grăbită a pupilelor, zbaterea de fluture speriat a pleoapelor sau mobilitatea buzelor. Ah! Fascinante buzele oamenilor! De la formă şi culori, la zâmbet şi grimase. Să le priveşti cum se intredeschid, cum descoperă dinţii, cum sunt umezite cu limba sau cum se relaxează sub zâmbet :) şi-apoi să treci la intimităţi mai hilare, – „pe cine-au sărutat ultima oară?”, etc.
Şi-mi mai place un joc cu oameni. Să-i observi, să le observi acţiunile şi să te întrebi care e povestea lor. Sau să le inventezi tu însăţi poveşti. Uneori chiar amuzante sau fantastice. Să vezi pe nenea patronul localului, care acum scrie ceva la o masă, cavaler cruciat în evul mediu, luptând pe viaţă şi pe moarte cu un necredincios. Sau pe ospătăriţa ce m-a servit, să o văd pilot de încercare pe avioane supersonice :). Să îmi imaginez care ar fi reacţia şi mimica lor, dacă dintr-o dată s-ar trezi de la ceea ce făceau în noua situaţie. Un fel de „Capcana timpului”, personalizată. Şi să îi observi atât de pur, încât orice altceva să fie înceţoşat, să dispară şi să rămână doar el/ea, cu reflectorul pe ochi :) Oh, Doamne, ciudată mintea de goth privată de nicotină. Poimâine dimineaţă în acelaşi loc, la aceeaşi oră, aceeaşi ceaşcă de cafea. Şi cu o nevoie de a fuma mai mică. Sper.

Șoapte...

comentarii

Tags: buze, Cafea, fumat, joc, jocuri cu oameni, oameni

This entry was posted on duminică, ianuarie 6th, 2013 at 1:03 pm and is filed under personal thoughts.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.