Friday, March 29, 2024 05:49

Departe…

Câtă durere sfidătoare bucuriei să poți cuprinde între fildeșul degetelor pentru a învăța cât îți lipsește ploaia îndrăgind soarele? Câtă moarte inertă rânjind jalnic neliniștii, nerăbdării pentru a putea simți „mi-e dor!” când pășește încă alături, cât spațiu infinit înfipt într-un punct de compas pentru a putea simți bucuria apropierii în mâinile ce se întind unele spre altele în îndepărtare? Eu privesc marea, și n-o iubesc, o urăsc îndrăgind-o, și-i urmăresc cu pupile avide fiecare moleculă, fiece val ce-ar fi putut cumva, cândva, într-o dezordine ordonată, să fie mângâiate de pupilele de departe. Mi-e dor, și e ilogic de logic, mi-e dor de ceea ce nu am cunoscut. Cu gust de mare și zefir în păr. Am să-mi descătușez dorul prin absență chiar lângă tine, și tu vei vedea tot ce nu a fost, eu îmi voi aminti ce nu s-a întâmplat, și împreună ne va fi dor de nimic. Te sperie gândul de neant, de lipsă, de dispariție, ți-ai încordat mâna streașină la ochi și cauți de jur împrejur zarea, – n-ai observat că sunt piatra pe care șezi, scoicile pe care pășești, marea ce-și poartă moleculele cumva, cândva, într-o dezordine ordonată, spre malul meu. În zare, sub nori ce plouă cu suc indigo, vezi dezamăgire în fiecare împlinire; nici clipele frumoase ce-au pășit deja în trecut n-au puterea să-ți schimbe mirajul. Am scris pe aripile unui porumbel două cuvinte. „Realitate”. „Imaginație”. În realitate, îl țin captiv în palme, deși nu l-am prins vreodată. Imaginar, gângurește în zbor sălbatic spre tine, și palmele mele-l țin mai strâns. Nimic nu e etern, nici măcar timpul. Căutându-mă, tu ai fugit, mă strigi deși ți-e teamă că te-aș putea auzi iar eu privesc calmă la stropii de suc ce urcă în nori indigo. Ah, câtă liniște e aici, lângă mugetul mării turbate! Ah, câtă pace în furia sălbatecă a valurilor! În bucuria jocului lor, nu știu că lacrimile oamenilor le-au adunat. Oamenii au uitat că lacrimile se numără, că sunt fericite și triste, că nu se varsă oriunde, oricând, oricui. Simt recunoștință cu fiecare clipit din pleoape. N-am meritat nici marea de lacrimi, nici norii indigo, nici prietenia ta. Și totuși, le am. Aici, pe malul meu, lângă marea de lacrimi, n-am să mai văd oameni ce pleacă. Îi am înapoi. Pe toți. Zâmbesc fericită, liniștită și împăcată porumbelului din palmele mele ce zboară sălbatic spre tine.

oh_how_i_long_for_the_deep_sleep_dreaming____by_rusoaica3-d6dvmu7

Șoapte...

comentarii

Tags: , ,

One Response to “Departe…”

  1. chwilowki spune:

    Comentariu eliminat de autoare

Leave a Reply