Deși inițial, cu ceva vreme în urmă, n-am avut prea mare entuziasm de sărbătorit zile de naștere, în urma unor invitații și a unor omuleți de toată isprava (cum de știu omuleții ăștia mereu ce butoane să apese ca să te facă să ieși din cochilia în care îți petreceai sihăstria?!), am decis în cele târzii ore ale zilei mele (a mea, a MEA alone!! :P ) să bântuim unul din numeroasele cluburi mai „underground” ale Bucureștiului. Ca pentru gotici ;) și gotice. Dar înainte de a povesti despre omuleți și omulețe din seara aceea underground, să pun eu frumos o fotografie care mie mi-a adus un nod în gât și rouă de înecat șoarecii în gene :)) Aaaaadică, voila!
pentru rusoaica
De la Iulia, prietenă dragă de când lumea, adică de atunci, de la începuturi… Ei, bine, nici chiar de când lumea, doar de vreo 11 anișori :) Mulțumeeeeeeeesc, și love you, too, mă Iulia! :))
Gata. Revenim la clubul cu omuleți și omulețe. Pentru că nu eram foarte mulți/multe, și pentru că în clubul respectiv ne-am întâlnit cu niscaiva amici comuni, care la rândul lor erau însoțiți de omuleți/omulețe, am decis să ne mutăm cu toții/toatele la o singură masă. Cum masa respectivă era lipită la unul din capete de un perete, m-am așezat exact lângă acel perete, să am de ce mă rezema. Lângă mine, o individă prietenă a amicului meu, pe care o vedeam prima oară în viață. Foarte volubilă și extrovertită, individa. Direct proporțional cu nivelul licorii ce îi umplea halba, și invers proporțional cu…. whatever. Mi-am uitat calculul. Cert este că individa devenea pe halbă ce trece mai aprinsă și se manifesta tot mai larg. Prin „larg” înțelegând ridicat în picioare, râs cu gura până la urechi și gesticulat agresiv cu halba în mână. Eu, atentă și oarecum îngrijorată de halba sus-numită ce trecuse deja de vreo două ori milimetric pe lângă peretele de care mă rezemasem, tot încercam să o trag de mânecă și să-i spun ca fapt divers SĂ LASE NAIBII HALBA AIA JOS, că cine știe! O altă individă învecinată cu volubila noastră animatoare, și-a dat seama de intenția mea, și a încercat să mă ajute, din spirit de solidaritate… Văzând, totuși, că șansele de a raționa cu omul turmentat sunt oarecum nule, a trecut la fapte. Cu alte cuvinte, a dorit să-i ia halba din mână. Și nu numai atât – pentru a da o notă de umor acțiunii, și-a apropiat gura de mâna tipei, prefăcându-se că ar vrea să o muște, ca să dea drumul halbei. Doar că – ghinion – tanti cu halba kinda freaked out și și-a retras brusc mâna în pericol de a fi vampirizată. Acțiune ce s-a soldat cu o halbă dată în dinții „mușcătoarei” – din pură greșeală -, halbă ce ulterior – din aceeași pură greșeală – a aterizat în peretele de lângă mine și s-a făcut țăndări. Pe lângă că m-am scăldat în licori diverse, pe sistemul „ca-n filmele cu proști”, un ciob mi-a căzut pe palmă, făcându-mi o tăietură de toată frumusețea pe mână și pe unul din degete. Și totul atât de fulgerător, că n-am avut timp nici să clipesc. Am rămas înțepenită, cu ochii mari, privind sângele ce începuse să șiroiască. Și m-am gândit instantaneu la Final Destination. Filmul. De privit – genială ideea și punerea ei în scenă. De prisos să spun că mi-a pierit tot cheful de distracții, chiar și în corul de rugăminți pe jumătate jenate ale vecinei mele: „Iartă-mă, o, Doamne, iartă-mă, n-am vrut! Te-ai tăiat rău? Te doare?”…
Eh!…
Șoapte...
Tags: rusoaica
Mă bucur că ai petrecut cu prieteni dragi de ziua ta! Așa iubesc oamenii aceștia care nu te lasă să devii una cu perna, depresia și singurătatea (nu mă refer la decizia ta privitoare la aniversare). Oameni care trag un pic de tine deoarece știu că, în interior, ai nevoie tocmai de un astfel de impuls.
Îmi pare rău că te-ai accidentat, dar, totodată, mă amuz pentru că citesc încă o relatare comică ce reușește să depășească penibilitățile mele. :))
Yep, you’re soooo right! Si nici nu te lasa sa le multumesti asa cum trebuie..
Ehh, m-am suparat eu atunci, pe moment, dar mi-a trecut. Gasesc intamplarea chiar amuzanta acum :-)