Saturday, August 08, 2020 20:36

Necunoscutei…

N-aș recomanda nimănui să se dilueze în nopți parfumate de vară, să se lase mângâiați pe mână de magia întunericului și de o voce catifelată, cu zâmbete și clinchete de clopoței printre consoane. Încă simt furnicături pe mână de magia unor degete subțiri și-a unor ocheade nebuloase, desprinse parca de pe celălalt tărâm. Nopțile parfumate de vară sunt sfidătoare firii pentru cât de dezarmant clipesc sufletului în cea mai răpitoare tăcere. Dinspre clipele ticăite într-o inegală egalitate de ceasornic, se-nfig asemeni săgeților neliniști; mi-a fost dor, știi? Mi-a fost dor să mă simt singură cu tine la o masă plină de prieteni. Mi-a fost teribil de dor de zâmbetul tău neînceput, și ochii, ah!, ochii! Teribil de dor să mă rătăcesc pe furiș în cerul lor absurd, nefiresc, ilogic de ireal. Mi-a fost dor să-mi zâmbești cu subînțeles, mi-a fost și mai dor să ne vorbim fără cuvinte, mi-a fost dor să-mi fie teamă de tine și să alunec în valurile convulsiilor neliniștite din piept.

Am descoperit centrul Universului meu. Locul unde timpul și spațiul sunt una, unde legile fizicii nu se mai aplică, unde exiști doar tu. Mi-am regăsit fericirea uitată. Încă nu am înțeles câtă fericire îmi mocnesc razele ființei tale;  încă nu ai înțeles câtă fericire îți plouă picurii ființei mele. Într-o infinitate numărată, te-am regăsit pe tine. Nu ne-am înțeles încă. Nu ne-am cunoscut încă.

Caută-mi o scuză cuvântului „dragoste” și îneacă-mi-l în dimineți viitoare. Pentru fiecare din ele am să-mi găsesc curajul să-ți explic cum pot iubi ploaia, nopțile și ochii de cer. Tu știi deja și fără să-ți șoptesc cuvinte, teoriile de orice fel întotdeauna se demonstrează, pe buze…

Șoapte...

comentarii

Tags: , ,

Leave a Reply